Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Camion răsturnat, cu persoană încarcerată, în Miercurea Ciuc

Un camion s-a răsturnat joi dimineața pe strada Brașovului din Miercurea Ciuc.

Conform primelor informații, o persoană este încarcerată.

„Se deplasează pentru intervenție 2 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.

sursa foto: ISU Harghita

Știre în curs de actualizare. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita informează că nu s-a impus descarcerarea șoferului. Acesta a fost preluat și transportat la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, de un echipaj SAJ, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Actualizare IPJ Harghita: 

La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 11:45, un bărbat de 62 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N.E. 578, la ieșirea din municipiul Miercurea Ciuc spre comuna Sâncrăieni, pe un sector de drum cu două benzi de circulație pe sens, a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus în aceeași direcție de o tânără de 19 ani, din comuna Ciucsângeorgiu.
În urma impactului autoutilitara s-a răsturnat pe partea carosabilă, iar autoturismul a intrat în coliziune cu parapetul metalic de pe partea dreaptă a drumului.
În momentul producerii accidentului, din care a rezultat rănirea conducătorului autoutilitarei, niciunul dintre cei implicați nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.