Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Campionatul național de oină al Ministerului Afacerilor Interne vine în Harghita

oina (1)

În perioada 18- 22 iulie a.c., pe stadionul „Viitorul” din municipiul Gheorgheni se va desfășura, în premieră pentru județul nostru, etapa finală a Campionatului de oină al Ministerului Afacerilor Interne.

Festivitatea de deschidere a competiției va avea loc marți, 19 iulie a.c., începând cu ora 09:00, pe stadionul din municipiul Gheorgheni, acolo unde sunt invitați să participe reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Federației Române de Oină, oficialități locale și judetene și reprezentanții mass-media.

La finală vor lua parte 8 echipe, mai exact 5  ale polițiștilor de frontieră din județele Iași, Constanța, Tulcea, Giurgiu, Brăila și 3 ale jandarmilor din inspectoratele județene Brașov, Brăila și Harghita.

Meciurile vor avea loc zilnic de marți, până joi, între orele 09:00-13:00.

Festivitatea de premiere și închidere a competiției va avea loc joi, 21 iulie a.c., începând cu ora 13:00.

Competiția este organizată de către Centrul Cultural al MAI, Biroul Coordonare Activități Sportive, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, Inspectoratul de Poliție al Județului Harghita, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” al Județului Harghita și în colaborare cu Federația Română de Oină și Direcția Județeană de Sport și Tineret Harghita.

Informații suplimentare

Oina (sau hoina) este un joc sportiv tradițional românesc. Este asemănător cu jocuri sportive comune altor țări, cum ar fi Schlagball-ul german, pesäpallo-ul finlandez, jocul paume din Franța, respectiv Cluiche Corr-ul irlandez.

Jocul solicită calități sportive complexe (viteză bună de alergare, reflexe rapide în mișcările de autoapărare față de loviturile mingii, precizie în aruncarea și lovirea mingii cu un baston).

Anul 2014 poate fi considerat ca fiind unul de referință pentru istoria oinei.

Astfel,prin Legea nr.96 din 01.07.2014 pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000 oina a fost recunoscută ca fiind sportul național al României.

Dintre numeroasele personalități care au practicat oina sau au fost implicate în diferite moduri în sprijinirea sportului nostru național, îi menționăm pe Nicolae Iorga, Tache Ionescu, I.L. Caragiale, Petre Ispirescu, Dumitru Almas, Ion Creangă, Dimitrie Cantemir, Alexandru Davila, Mihail Sadoveanu, Fănuș Neagu, Vasile Conta, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Marin Preda, și alții.

 

Fotografiile sunt ilustrative, realizate cu ocazia finalei de anul trecut.

 

 

INFORMARE,  RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.