CFR, amendată pentru condiţiile dintr-o gară din Harghita: Pereţi afumaţi, scaune rupte, lipsa căldurii

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Compania CFR a fost amendată cu 15.000 de lei de Protecţia Consumatorului Harghita, pentru condiţiile din gara din localitatea Siculeni – scaune rupte, pereţi arşi şi afumaţi, lipsa căldurii -, comisarii constatând, totodată, că autorizaţia emisă de Autoritatea Feroviară Română nu mai este valabilă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Harghita, mai multe persoane au depus reclamaţii privind ”condiţiile groaznice” oferite de CFR Călători în sălile de aşteptare din gări, în special în cele din zonele rurale din judeţ.

Şeful CJPC Harghita, Laurenţiu Moldovan, a declarat, corespondentuui MEDIAFAX, că, în urma controlului făcut la gara din localitatea Siculeni, comisarii au constatat că oamenii trebuia să aştepte trenul într-o sală insalubră, neîncălzită şi neluminată, cu scaune rupte şi pereţi murdari şi afumaţi.

”Scaune murdare, rupte, cu diferite şuruburi ieşite, pereţi murdari, arşi, afumaţi. Nu există nicio sursă de căldură. Astfel, temperatura este aproape identică celei de afară, deoarece tâmplăria este stricată. În gară nu există corpuri de iluminat aproape deloc, fiind întuneric pe timp de noapte”, a spus Laurenţiu Moldovan.

Sursa mediafax.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy