Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Cine sprijină hoții de păduri din Harghita?

Vă spuneam recent că în județul Harghita sunt zero condamnări pe Codul Silvic. (clic aici pentru articol)
Sancțiuni aplicate de Poliția din Harghita în ultimii 5 ani:

– 2012: 455 de sancţiuni contravenţionale aplicate, în cuantum total de 455.000 de lei şi 2.979 mc material lemnos confiscat, în valoare totală de 566.010 lei;
– 2013: 495 de sancţiuni contravenţionale aplicate, în cuantum total de 495.000 de lei şi 2.945 mc material lemnos confiscat, în valoare totală de 559.493 de lei;
– 2014: 452 de sancţiuni contravenţionale aplicate, în cuantum total de 530.550 de lei şi 1.943 mc material lemnos confiscat, în valoare totală de 369.170 de lei;
– 2015: 500 de sancţiuni contravenţionale aplicate, în cuantum total de 725.450 de lei şi 2.261 mc material lemnos confiscat, în valoare totală de 734.711 lei;
– 2016: 458 de sancţiuni contravenţionale aplicate, în cuantum total de 1.645.900 de lei şi 4.132 mc material lemnos confiscat, în valoare totală de 943.900 de lei;
În ceea ce priveşte infracţiunile silvice, în perioada 2012 – 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a întocmit rechizitorii în 105 cazuri ceea ce presupune generarea a tot atâtea condamnări, situaţie existentă la Instanţele de Judecată.

După ani, situaţia se prezintă astfel:

– 2012: 12 rechizitorii;
– 2013: 32 de rechizitorii;
– 2014: 17 rechizitorii;
Iar după modificarea legislaţiei în domeniu:
– 2015: 28 de rechizitorii şi 6 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei;
– 2016: 16 rechizitorii şi 7 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei;

Din datele pe care le vedem mai sus este clar că poliția și mai ales procuratura și-au făcut treaba, dar dacă ne uităm la datele prezentate de presa centrală ne cam punem mâinile în cap. Se pare că mare parte din munca anchetatorilor din Harghita și multe alte județe este efectiv aruncată la gunoi de instanțele de judecată. Poate or fi 1-2 procurori incompetenți sau 5-10 polițiști care nu știu să facă corect o cercetare, dar chiar mai toți să nu știe ce fac? Din statistici vedem că hoții de lemne sunt protejați în mod miraculos chiar de puterea judecătorească și cam orice ar scrie prin rechizitorii procurorii și de multe ori orice ar decide prima instanță până la urmă majoritatea scapă fără pușcărie.
În spatele acestui fenomen se ascunde o mafie care are ramificații și susținere inclusiv din zona serviciilor. Nu la puține investigații am auzit de angajați chiar de la serviciile ministerului de interne care închideau ochii și, de ce să nu o spunem clar, acum 10 ani în Harghita și Neamț se furau pădurile cu acordul de la cel mai înalt nivel din cadrul serviciilor și a ministerului justiției. Dovadă stau dosarele grele deschise pe furtul de păduri din zona Harghita-Neamț-Bacău și ne amintim de celebrul dosar ”Lemnul negru” care stă la prescris în sertarele DNA (clic aici pentru detalii).

Așteptăm cu foarte mare interes să ajungem ziua în care autoritățile din zona Harghita-Neamț vor vedea cum pleacă pădurile din Harghita prin zona drumului 127A și altele din zonă de care ”băieții deștepți” au mare grijă (clic aici pentru detalii) deoarece pe aceste drumuri ferite de ochii lumii pleacă cantități uriașe de lemn către o fabrică din zona Tarcău-Neamț, fabrică deținută de o firma fantomă din Panama, firma care cândva a aparținut chiar lui Omar Hayssam.

E clar că poliția și procuratura din Harghita își fac treaba în dreptul lor, dar când în hora furtului de păduri intră bandiții adevărați din sfera parlamentară sau guvernamentală deja totul se declină și se mușamalizează iar dacă vorbim de nume de genul Omar Hayssam chiar și serviciile de la nivel local sunt puse pe burtă deoarece lumina vine de la București. Opinia noastră este că dacă mâine s-ar închide drumurile forestiere ce fac legătura dintre Harghita și Neamț spre comunele nemțene Dămuc și Tarcău, furtul de masă lemnoasă din Harghita ar scădea pe loc cu cel puțin 30%. Desigur că și la Neamț batista e pe țambal și toți parcă sunt orbi și nimeni nu se întreabă cum de se prelucrează așa de mult lemn de o firmă fantomă cu sediul în Panama dar … ”adevărul este dincolo de noi”.

Iosub Robert




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.