CJ Harghita contractează un credit pentru cofinanţarea celui mai mare proiect european pe care-l derulează

0

Articol disponibil în: Română

Consilierii judeţeni harghiteni au aprobat, în şedinţă extraordinară, contractarea unui împrumut de la Ministerul Finanţelor de maximum 30 milioane de lei, pentru cofinanţarea proiectului european intitulat „Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Harghita„. Potrivit expunerii de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre, „Consiliul Judeţean Harghita nu îşi poate acoperi contribuţia din surse proprii pentru anul 2015, deci este obligat să recurgă la asigurarea acesteia printr-un credit bancar în valoare de 30.000.000 lei”. 

În acelaşi document se mai precizează că gradul de îndatorare al instituţiei pe anul 2015 este de 8.65 la sută şi nu există riscul depăşirii pragului legal de îndatorare. Proiectul, iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a fost aprobat cu unanimitate de voturi. 

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Barti Tihamer, a declarat că „acest proiect este cel mai mare proiect al CJ Harghita, care vine în ajutorul locuitorilor – deoarece sunt închise depozitele de deşeuri existente, nu din banii oamenilor, ci din bani europeni”. Proiectul, intitulat „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Harghita„, are o valoare de aproximativ 200 milioane de lei şi este cel mai mare derulat vreodată de Consiliul Judeţean, urmând să se finalizeze în 2016. 

Proiectul cuprinde închiderea depozitelor de deşeuri existente şi construirea depozitului regional ecologic de la Remetea, care include o platformă de sortare a materialelor reciclabile, platformă de compostare, celule de depozitare, staţie de epurare şi instalaţie de utilizare a biogazului. Vor exista zone verzi de protecţie, sistem de împrejmuire şi securitate şi intrare controlată. 

Centrul de gestionare a deşeurilor de la Remetea va fi completat prin construirea staţiilor de transfer de la Miercurea-Ciuc şi Corund. De asemenea, se vor achiziţiona 35 de autospeciale, 37.500 de containere de diferite tipuri, se vor înfiinţa opt centre de colectare selectivă prin aport voluntar, unde cetăţenii vor putea depune deşeurile provenite din gospodării. În zona rurală, vor fi împărţiţi populaţiei saci pentru colectarea selectivă a deşeurilor, iar pentru colectarea deşeurilor din sticlă vor fi desemnate locuri speciale şi containere în acest sens. La oraşe, se vor implementa sisteme formate din două unităţi de colectare, una pentru deşeurile biodegradabile şi alta pentru celelalte deşeuri. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean, în cadrul proiectului se vor înfiinţa 200 de locuri de muncă. AGERPRES

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy