Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
reclamatie

Clădirile publice din Borsec vor fi încălzite prin biomasă

Mai multe clădiri publice din Borsec vor fi încălzite printr-un sistem pe bază de biomasă. Investiția va fi realizată din fonduri europene, contractul de finanțare fiind semnat zilele trecute cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Proiectul în cauză prevede realizarea unui sistem de încălzire pe bază de biomasă, care va deservi primăria, precum și mai multe clădiri publice din apropierea instituției: dispensarul medical, grădinița, clădirea pompierilor și casa de cultură. Sistemul va fi compus dintr-o centrală termică cu o putere aproximativă de 500 kw, montat într-un container echipat cu instalații termice și electrice și coș de fum. Lângă centrală va fi instalat un depozit separat al combustibilului, echipat cu un sistem de extracție hidraulică, depozit de care cazanul va fi legat prin intermediul unui melc de extragere in trepte. Combustibilul utilizat va fi tocătură de lemn, iar circulația agentului termic va fi asigurat prin țevi pe-xa preizolate montate sub pământ, agentul termic utilizat va fi glicol.

Conductele exterioare de distribuție se vor racorda la instalațiile de căldură deja existente în clădirile în cauză.

Proiectul a fost depus la Asociatia Grupul de Actiune Locala pentru Dezvoltarea Regiunii Giurgeu G10 și are o valoare totală de 178 092 euro, din care finanțarea nerambursabilă este de 144 183 euro. Termenul de realizarea este de 24 luni.
opel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *