Coliziune auto produsă în satul Sub Cetate, pe fondul unei depăşiri neregulamentare

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ

Aseară, în jurul orei 20:05, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Odorheiu Secuiesc, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 138, pe raza satului Sub Cetate spre localitatea sa de domiciliu, în zona unei treceri pentru pietoni, semnalizată prin indicatoare rutiere și marcaje, s-a angajat în depăşirea unui autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Zetea, care a efectuat un viraj la stânga pentru a intra în incinta unei benzinării, moment în care cele două vehicule au intrat în coliziune.

În urma impactului, primul autoturism s-a răsturnat în șanţ, ambii conducători auto fiind răniţi uşor, motiv pentru care au fost transportați cu ambulanţa la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale, fără să fie necesară internarea lor.

Conducătorul auto din comuna Zetea a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,00 mg/l alcool pur în aewrul expirat, iar celui din municipiul Odorheiu Secuiesc i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

În cauza s-a întocmit dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy