Consilierii judeţeni din Harghita au votat Strategia de tineret pentru perioada 2016-2020

0

Articol disponibil în: Română

Consilierii judeţeni au votat, miercuri seara, în unanimitate, Strategia de tineret a judeţuluiHarghita pentru perioada 2016-2020, pe baza căreia se vor elabora proiecte şi programe, inclusiv cu finanţare europeană, menite să-i ajute pe tineri să intre pe piaţa muncii şi să-i încurajeze să participe la actul decizional sau la activităţi culturale. 
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita,Borboly Csaba, a declarat presei, la finalul şedinţei, că tineretul merită o atenţie sporită iar deciziile în ceea ce-i priveşte trebuie luate şi pe plan local şi judeţean, nu doar la Bucureşti. Borboly a explicat că, prin strategia votată miercuri, se încearcă trasarea unei direcţii pentru acţiunile şi activităţile care susţin tineretul din Harghita. 

Unul dintre principalele obiective cuprinse în Strategia de tineret se referă la sprijinirea tinerilor pentru a putea intra pe piaţa muncii şi la oferirea de facilităţi celor care doresc să investească într-o afacere. De altfel, în timpul şedinţei, a fost prezentat un scurt clip în care mai mulţi tineri din Miercurea Ciuc au fost intervievaţi în legătură cu intenţiile lor de viitor şi cei mai mulţi au recunoscut că îşi doresc să plece în străinătate. „Am văzut că foarte mulţi tineri sunt siliţi, nu vor ei, ci sunt siliţi să plece în afara ţării pentru că nu reuşesc să aibă un loc de muncă sau nu reuşesc să aibă primul loc de muncă. Şi aici societatea, întreprinzătorii, angajatori trebuie să îşi schimbe mentalitatea şi trebuie să dea o şansă tineretului”, a spus Borboly Csaba. 
El a arătat că printre priorităţile cuprinse în Strategia de tineret se mai numără şi stimularea participării tinerilor la actul decizional, la activităţi culturale şi încurajarea acestora de a-şi petrece timpul liber în comunitate. „Eu cred că o foarte mare problemă este că tinerii stau singuri, în faţa calculatorului sau televizorului şi neparticipând la diverse programe culturale sau de a crea o viziune asupra stilului de viaţă pe care ar dori să îl urmeze, ei sunt barieraţi în viaţă. (…) Consider că dacă tineretul se întâlneşte, nu doar la programe culturale, şi are posibilitatea de a petrece timpul liber util, împreună, atunci individul se formează şi îşi găseşte un rost în comunitate”, a declarat Borboly Csaba. 

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, care este şi raportor al României pe politici de tineret la Comitetul Regiunilor, a punctat că multe dintre priorităţile incluse în Strategia de tineret a judeţuluiHarghita coincid cu cele din Strategia de tineret a Uniunii Europene pentru 2016-2018, motiv pentru care speră că acestea vor fi susţinute cu „fonduri europene şi directive europene în domeniu”. Borboly a reiterat faptul că în România autorităţile locale şi judeţene nu au atribuţii în ceea ce priveşte problemele tineretului iar politicile care să-i vizeze pe tineri sunt aproape inexistente la nivel guvernamental, motiv pentru care trebuie să se producă anumite schimbări în acest domeniu. El şi-a exprimat speranţa că, dacă mai multe judeţe din ţară vor aproba strategii de tineret şi vor da importanţă acestui domeniu, numărul tinerilor care doresc să părăsească ţara va scădea semnificativ.

AGERPRES

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy