Curs acreditat de prelucrare a laptelui, în perioada noiembrie 2018- mai 2019

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Asociația pentru Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita a obținut acreditare pentru cursul de prelucrare a laptelui, care se va ține în perioada noiembrie 2018- mai 2019.

Cursul de 720 de ore cuprinde 240 ore de teorie și 480 ore de practică. Orele de teorie se vor desfășura la sfârșit de săptămână (vineri și sâmbătă), la Miercurea Ciuc, în clădirea consiliului județean. Partea practică se va desfășura pe regiuni: în zona Odorhei și Cristuru secuiesc la atelierul de prelucrarea laptelui din Cristuru Secuiesc, în zona Ciuc la atelierul de prelucrarea laptelui din Frumoasa, în zona Ghimeș la atelierul de prelucrare a laptelui din Ghimeș, respectiv la producători, care țin animale și procesează laptele, și care au acceptat să ajute în formare.

Înscrierile la curs se pot face până la data de 15 noiembrie. Cursul poate porni cu cel mult 28 de participanți, iar până în momentul de față s-au înscris 23 de persoane. Mai avem locuri pentru 5 persoane, în ordinea înscrierii, a informat Márton István, șeful Asociației pentru Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita.

La terminarea cursului și a examenului trecut cu succes, absolvenții obțin o diplomă de calificare. Diplomele sunt acordate cu avizul Ministerului Muncii și Educației. Contribuția financiară a cursanților va fi între 300- 400 Ron.

În ultimii zece ani au fost înființate 85 de centre de colectare a laptelui, care au fost dotate cu sprijinul Asociației pentru Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita. Mișcarea Produs Secuiesc și târgurile lunare oferă loc de muncă și un mijloc de trai multor familii din județ, de aceea considerăm foarte important cursul de prelucrare a laptelui. Am încredere că locurile vacante vor fi ocupate și cursul acreditat va porni cu o clasă completă– a spus Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Despre înscrierea la curs sau informații suplimentare la sediul asociației de interes public – Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr.5, biroul 244 CJ Harghita, sau la numerele de telefon: 0740 169 850, 074 122 492.

Fotografiile au fost făcute la un curs anterior.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy