Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Cursuri de educație financiară pentru elevii de gimnaziu și liceu din Miercurea Ciuc

Elevii  de gimnaziu și liceubdin MiercureaCiuc vor beneficia de cursuri gratuite de educaţie financiară în cadrul unui program derulat de Primăria municipiului, în colaborare Fundaţia OTP Bank.

Noul program de educație se va desfășura în clădirea Primăriei Miercurea Ciuc și a fost gândit ca un spațiu dedicat activităților pentru dezvoltarea aptitudinilor financiare şi economice în rândul elevilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani. Toate modulele de educaţie economico-financiară urmăresc însuşirea abecedarului financiar pe baza metodologiei Edutainment (educație prin joc), într-un limbaj adecvat vârstei tinerilor.

“Actualul context economic a pus presiune pe majoritatea categoriilor sociale, iar tinerii nu au făcut excepție. Asta o spun studiile care arată un nivel de educație financiară sub medie în România.
Cred că o investiție în educație este o investiție în viitorul societății, mai ales în contextul actual, astfel că ne-am propus să extindem serviciile Fundației noastre prin lansarea acestui proiect împreună cu Primăria Miercurea Ciuc. Misiunea colegilor de la Fundația OTP Bank România este de a crea conținut educațional valoros pentru inițiative educative cu impact și a oferi cursuri adaptate la nevoile tinerilor generații.”, a declarat Gyula Fatér, CEO OTP Bank România.

„Ne bucurăm că această activitate se va desfășura la Miercurea Ciuc, în parteneriat cu Fundația OTP Bank România, cu școlile din localitate și, nu în ultimul rând, cu sprijinul părinților care au recunoscut importanța acestui tip de educație. Consider că această inițiativă este o adevărată investiție în viitor, iar comunitatea din Miercurea Ciuc are doar de câștigat.”, a spus Attila Korodi, primarul orașului Miercurea Ciuc.

Programul de educație va începe în anul școlar 2022-2023. Cei trei formatori acreditați vor ține cursuri de educație financiară pentru elevii de gimnaziu și de liceu și vor oferi tinerilor și cunoștințele necesare pentru planificarea conştientă a carierei. Fundația își propune să susțină în continuare educația nonformală și, pe viitor, va oferi cursuri de educație financiară, de educație digitală și de inteligență emotională și pentru adulți.

  • informații furnizate de Biroul de Presă al Primăriei Miercurea Ciuc

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.