Decizia CCR: Votul prin corespondenţă este constituţional

0

Articol disponibil în: Română

votLa sfârşitul lunii octombrie Camera Deputaţilor a adoptat proiectul votului prin corespondenţă.

În data de 3 noiembrie, a fost depusă la Curtea Constituţională o contestaţie la legea privind adoptarea votului prin corespondenţă de către Parlament.

„ALDE consideră că prin această modificare a legislaţiei electorale sunt încălcate principii prevăzute în Constituţia României. În primul rând, caracterul direct al votului. Textul Constituţiei atribuie în mod imperativ votului un caracter direct, ceea ce înseamnă, în intenţia constituantului, prezenţa efectivă a cetăţeanului în faţa urnelor în vederea exercitării dreptului la vot fără intermediul unui procedeu indirect sau al unei persoane interpuse”, a precizat ALDE.

„ALDE a atras atenţia în repetate rânduri asupra faptului că formula votului prin corespondenţă este birocratică, greoaie şi în loc să înlesnească votul românilor din străinătate are efectul contrar. În plus, ridică mari probleme privind posibila fraudare. Acestea sunt argumente care se adaugă consideraţiilor de ordin constituţional ridicate prin această contestaţie”, susţineau reprezentanţii ALDE.

Miercuri, 18 noiembrie, Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că votul prin corespondenţă este constituțional. Decizia va fi publicată azi în Monitorul Oficial pentru a se putea promulga cât mai curând legea votului prin corespondenţă, putând fi folosită cel mai devreme la alegerile din 2016.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Post-ul Decizia CCR: Votul prin corespondenţă este constituţional apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.


Sursa: ZPN

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy