Dezvoltarea comunității prin asocieri și decizii pentru accesarea fondurilor UE

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Luni, 14 iunie,  a avut loc ședința extraordinară, în format online, a Consiliului Județean Harghita, în cadrul căreia au fost luate hotărâri menite să contribuie la dezvoltarea potențialului comunității, îmbunătățirea calității educației prin proiecte UE și susținerea, prin redistribuirea a 6% din impozit pe venit, a trei localități din zona Ciucul de Sus care s-au asociat pentru solicitarea de finanțare din PNDR.

Prin voința comună și efortul celor implicați în activitatea de depunere a solicitărilor de finanțare din fonduri europene, a fost aprobat proiectul privind înființarea celor trei incubatoare de afaceri la Gheorgheni, Cristuru Secuiesc și Bălan, cu scopul creării de noi oportunități de afaceri și exploatarea resurselor existente în cele trei locații.

“Suntem parteneri în orice inițiativă care are drept scop dezvoltarea economică a județului, indiferent că este vorba de orașe sau comune.” , a precizat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Din cei 6% impozit pe profit, Consiliul Județean Harghita va susține Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADI DKSZ, în care membre sunt Tomești, Cârța și Dănești, pentru continuarea modernizării drumurilor comunale, proiect derulat prin PNDR.

Este rar când se asociază trei localități și acest lucru trebuie susținut, Consiliul Județean Harghita contribuind cu 600 mii lei. Căutăm în continuare surse de finanțare pentru a putea susține demersurile A.D.I.“,  a menționat Borboly Csaba.

Pe ordinea de zi a ședinței s-a aflat și susținerea educației elevilor, prin aprobarea cooperării județului Harghita cu partenerii proiectului european 7SMART Steps, respectiv InterRegio Fórum Egyesület din Ungaria, INNONET n.o. din Slovacia, Új Esély Egyesület din Ungaria și Regionet Centru de Dezvoltare Regională din România, proiect menit să contribuie la dezvoltarea unor module de învățare care vor permite cadrelor didactice să se adapteze la procesul de predare susținut digital și la crearea de conținut, astfel încât să fie eficientizată educația elevilor. Participarea în acest proiect este o continuare a demersurilor consiliului județean de găsire a unor exemple de bune practici și metodologii care să facă mai eficient procesul de învățare pentru elevi.

În cadrul ședinței a fost aprobată și contribuția Consiliului Județean Harghita ca partener al municipiului Miercurea Ciuc, în cadrul Programului Dans Popular, care are scopul de a păstra și perpetua tradițiile populare specifice regiunii, prin intermediul manifestării culturale „Ziua celor o mie de fete secuiene”.

Au fost de asemenea aprobate prețurile ce vor fi aplicate de societatea Întreținere Drumuri Harghita SRL pentru serviciile de întreținere și reparații curente a drumurilor județene.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy