Doi conducători auto turmentaţi, depistați în trafic de polițiști la Mădăraş și Vlăhiţa
Articol disponibil în: Magyar Română
Doi conducători auto turmentaţi, ambii cu 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, au fost depistaţi de poliţiştii harghiteni în traficul rutier, unul la Mădăraş iar celălalt la Vlăhiţa
La data de 13 decembrie 2020, în jurul orei 20:05, un bărbat de 45 de ani, din comuna Dănești, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism D.N.E. 578, la intersecția cu D.C. 103 din localitatea Mădăraș, având 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Exact acelaşi rezultat, respectiv 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost indicat de aparatul etilotest şi în cazul unui bărbat de 39 de ani, din oraşul Vlăhiţa, depistat de poliţişti după circa 45 de aminute, în jurul orei 20:50, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii sale de domiciliu.
Ambilor conducători auto li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, sens în care pe numele acestora au fost întocmite dosare penale.
- IPJ Harghita