Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Două „vânzătoare de mături”, mamă şi fiică, l-au ”curățat” pe un localnic de 800 de lei

La data de 19.02.2016, în jurul orei 13:30, Postul de Poliţie Feliceni a fost sesizat de un localnic despre faptul că, în jurul orei 11:00, persoane necunoscute i-au sustras 800 de lei.

În urma primelor verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că, două persoane de sex feminin, care ofereau spre vânzare mături, au intrat în locuinţa victimei, uşa fiind descuiată, una dintre acestea i-a distras atenţia iar cealaltă a sustras dintr-un dulap 800 de lei, lipsa banilor fiind constatată după aproximativ o oră, când cele doua persoane plecaseră.

Poliţiştii au demarat imediat activităţi specifice de cercetare şi investigaţie, rezultatul fiind identificarea suspectelor în persoanele numitelor G.Z. de 38 de ani şi G.A. de 15 ani, mamă şi fiică, de la care a fost recuperată suma de 500 de lei şi restituită păgubitului.

Cercetările sunt continuate în vederea recuperării integrale a prejudiciului şi documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, pentru care va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.