Dublă lansare de carte la Miercurea Ciuc, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Marți, 20 decembrie, la Miercurea Ciuc, a avut loc lansarea volumelor „Planul Nistru” și „Zori Însângerate”, organizată de Editura Evenimentul și Capital și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Harghita.

La acest eveniment, organizat în premieră în județ, moderat de președintele filialei harghitene, col. (r.) Dăbău Claudiu, au participat exponenți ai intelectualității române și maghiare din județ, precum și zeci de cititori, de toate vârstele, dar si reprezentanți ai presei locale.

„Planul Nistru” relatează, în baza unor documente oficiale, modul în care a decurs intervenția secretă a URSS în evenimentele din Decembrie 1989. Demersul este cuprinzător, detaliind motivele deciziei de intervenție, efectivele și modalitătile de acțiune, unitășile participante și rezultatele obținute. Pentru prima data sunt identificate, pornind de la date oficiale, coordonatele intervenției străine care au însângerat revoluția română. În mare parte acestea corespund cu etapa secreta a intervențiilor ruso-sovietice de la Praga (1968), Kabul (1979) și Kiev (2022).
Volumul „Zori Însângerate” se bazează pe documente din arhiva CNSAS, care relatează derularea conflictului interetnic de la Tg. Mureș din primavara anului 1990. Respectivul dosar, identificat de prof. Florian Bichir, conține raportarile Compartimentului de contraspionaj de la Tg. Mureș către centrala SRI de la București. Pentru prima data evenimentele pot fi descrise în baza unor informații profesionist culese și verificate. Concluziile sunt surprinzătoare și pun în evidență intervenția masivă a securității comuniste ungare, AVH, în detonarea conflictului interetnic.

La finalul manifestării, autorul a oferit autografe celor prezenți, promițând să revină in județul Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy