Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Femeie din Odorheiu Secuiesc, aflată sub influența alcoolului, accidentată în timp ce traversa prin loc nepermis

Joi, 30 decembrie 2021, în jurul orei 18:50, un bărbat, de 45 de ani, din localitatea Lupeni, în timp ce conducea un autoturism, în Odorheiu Secuiesc, pe strada Tamasi Aron, dinspre localitatea sa de domiciliu către Mărtiniș, a acroșat o femeie, de 60 de ani, din Odorheiu Secuiesc, care se angajase în traversarea neregulamentară a drumului, prin spatele unui autoturism staționat.

„În urma evenimentului, femeia a suferit mai multe leziuni corporale, fiind transportată la Spitalul din Odorheiu Secuiesc, chiar de șoferul autoturismului, pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind zero, ceea ce nu se poate spune și despre pieton, care avea 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, a informat IPJ Harghita.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.