Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Fotbalist de 12 ani, din localitatea Lunca de Jos, decedat după un antrenament pentru Cupa Satelor

Un băiat de 12 ani, fotbalist la Loki SC U12, echipă din localitatea Lunca de Jos, Harghita, care urma să joace la Cupa Satelor, a murit după o sesiune de pregătire.

Lui Aron Timar, din Lunca de Jos, i s-a făcut rău, a căzut și a murit. Decesul său a fost anunțat de AJF Harghita și de Szekely Sport, iar președintele asociației județene l-a confirmat pentru GSP.ro.
Contactat de GSP.ro, Zoltan Tamas, președintele Asociației de Fotbal Harghita, a menționat că decesul a survenit alaltăieri.

.„S-a întâmplat imediat după un antrenament pentru Cupa Satelor. Băiatului i s-a făcut rău. S-a chemat repede ambulanța, dar nu s-a mai putut face nimic pentru el”, a menționat antrenorul.

Tamas a adăugat că băiatul nu era înregistrat la AJF Harghita și urma să joace la Cupa Satelor, o competiție organizată de Federația Română de Fotbal, „însă moartea sa a survenit în afara competiției”.

Președintele echipei, Laszlo Balla, citat de jurnaliștii de la Szekely Sport, a precizat că tânărului i s-a făcut rău când își schimba încălțările. Mai mult, ambulanța chemată a venit repede, dar medicii i-au anunțat la scurt timp de decesul băiatului.

Copilul, născut în 2010, era elev în clasa a VI-a din localitate și apărea în lista de jucători pe care echipa sa o înscrisese pentru competiție.

Conform oficialilor de la Loki, echipa va juca, totuși, în meciul din 12 noiembrie pentru „a-i dedica victoria” lui Aron.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.