Fumatul în școlilele harghitene este prevenit și combătut printr-o campanie a Instituției Prefectului coordonată de Inspectoratul Școlar

0

Articol disponibil în: Română

Prefectul Harghitei, Jean Adrian Andrei, a emis joi un ordin ce vizează declanşarea unei campanii de prevenire şi combatere a fumatului în unităţile de învăţământ şi în spaţiile adiacente, după ce acest fenomen a luat amploare, în ultima perioadă.

„Având în vedere intensificare fenomenului de fumat, atât în unităţile de învăţământ cât şi în zonele adiacente acestora, mai ales faptul că mulţi dintre elevii din judeţul Harghita fumează chiar în unităţile de învăţământ, în toalete, şi ceea ce este mai grav chiar de faţă cu unele cadre didactice, am considerat că este necesar să emit un ordin pentru prevenirea şi combaterea fumatului în unităţile de învăţământ şi în spaţiile adiacente. Astfel că, următoarele instituţii, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia de Sănătate Publică, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, vor desfăşura activităţi de prevenire şi combatere a fumatului în toate unităţile şcolare din judeţ şi în spaţiile adiacente”, a declarat presei prefectul judeţului Harghita.

Prefectul adăugat că, în cadrul acestei campanii, se va pune accent şi pe conştientizarea elevilor, a cadrelor didactice şi a părinţilor.

Potrivit ordinului emis de acesta, campania se va desfăşura pe tot parcusul anului şcolar, iar coordonatorul activităţilor de prevenire şi combatere a fumatului în unităţile şcolare şi spaţiile adiacente este Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita.

Inspectorul şcolar general adjunct Cristinel Glodeanu a precizat că a cerut o verificare atentă a ieşirii elevilor din şcoală, existând situaţii în care aceştia merg să fumeze pe trotuarul din faţa unităţii de învăţământ şi se expun anumitor pericole.

De asemenea, se vor efectua controale de către echipe mixte de poliţişti şi jandarmi, iar elevii prinşi că fumează vor fi sancţionaţi, mai întâi cu avertisment, după care cu amendă.

Articolul integral poate fi citit la sursă: Harghita: Prefectul emite un ordin pentru declanşarea unei campanii de prevenire şi combatere a fumatului în şcoli

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy