Gard distrus la Atid de un localnic care a urcat beat și fără permis la volan

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto cu caracter ilustrativ

 

Sesizaţi despre distrugerea unui gard din comuna Atid, poliţiştii au descoperit că acesta a fost pus la pământ de autoturismul condus de un localnic fără permis de conducere, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

La data de 30 iunie 2020, Postul de Poliție Atid a fost sesizat de un localnic despre faptul că, în cursul nopţii precedente, persoane necunoscute i-au distrus o porțiune de circa 4 metri din gardul împrejmuitor al locuinței, provocând un prejudiciu de aproximativ 1.000 de lei.

După cercetarea la faţa locului şi efectuarea primelor verificări, poliţiştii au stabilit că gardul respectiv a fost culcat la pământ, cel mai probabil, de un autovehicul.

În scurt timp, activităţile specifice de cercetare şi investigaţie desfăşurate de poliţişti au confirmat această ipoteză, prin identificarea autovehiculului implicat şi depistarea conducătorului auto, în persoana unui localnic de 37 de ani.

În urma verificarilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române s-a stabilit că persoana în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, bărbatul a recunoscut că a condus autoturismul după ce a consumat băuturi alcoolice, motiv pentru care a fost condus la Centrul de Sănatate Cristuru Secuiesc, pentru a-i fi recoltate probe biologice.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

 

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy