Gripa aviară la granița cu România. Boala este prezentă la două ferme de păsări din judeţul Csongrád

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Potrivit Oficiului Naţional pentru Siguranţa Alimentelor (Nébih) din Ungaria, virusul gripei aviare a fost detectat, marţi, şi la două ferme de raţe din judeţul Csongrád, judeţ vecin cu România, iar sacrificarea celor aproape 200 000 de animale se află în curs, a anunţat Nébih, miercuri, informează MTI.

Potrivit comunicatului, animalele nu au prezentat simptome, infecţia fiind detectată în baza testărilor obligatorii dispuse de către autoritatea sanitar-veterinară, ca măsură de precauţie. La ferma din apropierea localităţii Csengele vor fi sacrificate aprox. 142 000 de animale, iar la Üllés, 54 000.

Autoritatea a luat şi alte măsurile suplimentare necesare, printre altele, a desemnat o zonă de protecţie şi o zonă de supraveghere. Ancheta epidemiologică se află în curs, aceasta urmând să explice modul în care a apărut virusul, mai scrie în comunicat.

S-a subliniat că, de la izbucnirea din 25 martie a gripei aviare, îmbolnăviri au apărut la aproape 40 de ferme din judeţele Bács-Kiskun şi Csongrád.

Autoritatea sanitar-veterinară iau toate măsurile necesare, însă în vederea încetinirii răspândirii epidemiei este nevoie şi de un comportament responsabil al crescătorilor de animale. Efectivele pot fi protejate numai prin respectarea strictă a reglementărilor dispuse de autorităţi în vederea combaterii bolilor.

Este deosebit de important ca păsările de curte să fie ţinute, hrănite şi adăpate în spaţii închise. Hrana şi  aşternutul de paie trebuie să fie, de asemenea, depozitate în spaţii închise, scrie Nébih.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy