Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Harghitenii încasează zilnic amenzi pentru nerespectarea măsurilor Covid-19

Foto: IPJ Harghita

 

În data de 19.11.2020, polițiștii harghiteni au aplicat 66 sancțiuni contravenționale în valoare de 12500 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și a interdicțiilor privind circulația persoanelor, prevăzute de legislația aferentă stării de alertă.

În data de 19.11.2020, personalul operativ din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita a acționat pentru verificarea respectării măsurilor de siguranță prevăzute de legislația aferentă stării de alertă. Astfel, în cursul zilei, au fost realizate 16 acțiuni pentru verificarea respectării măsurilor în cauză la care au participat, în total, 77 polițiști.

În cadrul activităților, au fost verificate 605 persoane, fiind depistate 66 cu privire la care s-a constatat că ar fi încălcat măsurile de siguranță și protecție.

În acest context, polițiști harghiteni au aplicat 66 sancțiuni contravenționale, din care 65 pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la portul măștii de protecție și 1 pentru încălcarea interdicțiilor de circulație în intervalul orar stabilit prin Hotărârile de Guvern nr. 935 din 07.11.2020 și 967 din 12.11.2020, în valoare totală de 12500 lei.

Având în vedere că în perioada stării de alertă structurile de Poliție Locală se află în coordonarea operațională a Poliției Române, angajații Polițiilor locale din unitățile administrativ-teritoriale în care acestea funcționează, au verificat, în cursul zilei, 229 persoane în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță sanitară, nefiind constatate contravenții.

În continuare, polițiștii harghiteni vor efectua demersurile necesare, conform prevederilor legislației în vigoare aferente stării de alertă, pentru verificarea respectării măsurilor de siguranță și protecție sanitară în vederea limitării răspândirii noului coronavirus SARS-COV-2.

  • IPJ Harghita
dolinex


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *