33 de intervenții gestionate de pompierii harghiteni, în ultimele trei zile

0

Articol disponibil în: Română

Foto: ISU Harghita / arhivă

Echipajele de salvatori harghiteni au intervenit, în acest sfârşit de săptămână, la 33 de situații de urgență, militarii fiind solicitaţi la 6 misiuni de stingere a incendiilor şi 27 cazuri SMURD (26 pentru acordarea asistenței medicale de urgență și o misiune de descarcerare a unei persoane rămasă încarcerată, în urma unui accident rutier produs în comuna Mădăraş, DE 578, soldat cu 5 victime rănite). 

Odată cu scăderea temperaturii s-a observat o creștere a numărului de incendii la locuințe și, implicit, a numărului de persoane rănite sau decedate. Necunoașterea regulilor de prevenire a incendiilor, asociată de multe ori cu neglijența, conduce la producerea unor evenimente nedorite. În acest sens, amintim situaţia înregistrată în această dimineaţă, în jurul orei 4,30, când un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie nr. 2 Topliţa a fost solicitat să intervină la un incendiu produs în comuna Subcetate. Din nefericire, o bătrânică, de 90 de ani, şi-a pierdut viaţa, în încercarea de aprindere a focului în sobă, folosind combustibil neadecvat (rumeguş amestecat cu motorină şi benzină), reuşind să iasă afară din casă şi să-şi salveze de incendiu agoniseala de-o viaţă, însă, din păcate, nu şi propria viaţă.

În data de 07.12.2019, pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Bălan, în cooperare cu pompierii voluntari de la SVSU Mădăraş, Dăneşti, Cârţa, Tomeşti şi Sândominic, cu 6 autospeciale de intervenţie, au acţionat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unui atelier de tâmplărie, în localitatea Cârţa.

În urma acestuia, au ars acoperişul atelierului şi centralei termice, pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp, respectiv 10 mp, cauza probabilă fiind jarul/scânteile de la coşul de fum al cazanului de încălzire, neprevăzut cu sită parascântei.

Tot sâmbătă, 07.12.2019, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Gheorgheni, în cooperare cu 12 pompieri civili de la SVSU Remetea, au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la un garaj, în localitatea Remetea, cauzat, cel mai probabil, de coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. În urma incendiului, a ars acoperişul garajului din lemn, cu învelitoare din ondulină, pe circa 100 mp.

În aceeaşi zi de 7 decembrie, echipajele de pompieri militari din cadrul Gărzilor de intervenţie nr. 2 Topliţa şi nr. 3 Corbu, în cooperare cu SVSU Corbu, Tulgheş şi Borsec, cu 4 autospeciale, au fost solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu violent produs la o casă, în localitatea Corbu, strada Barasău. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 120 m2, în interiorul și la acoperișul locuinței, fiind mistuite de flăcări mobilier, documente şi aparatură electrocasnică. Cauza probabilă a incendiului a fost jarul/scânteile din coşul de fum necurăţat de funingine.

Aceeaşi cauză a dus la izbucnirea unor alte două incendii de locuinţe, de această dată minore, în  municipiul Odorheiu Secuiesc, strada Morii.

Toate aceste consecințe pot fi evitate sau, cel puțin, reduse ca impact, prin adoptarea unor măsuri și a unei conduite preventive. În acest sens, reamintim cetățenilor următoarele reguli de prevenire a incendiilor:

✔ Verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii!

✔ Este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!

✔ Este interzisă utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii; suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori.

✔ Este interzisă lăsarea copiilor singuri în încăperi unde există mijloace de încălzire în funcţiune!

În perioada 6-8.12.2019, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita au avut 26 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport a pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: S.M.U.R.D. Miercurea-Ciuc – nouă intervenţii, din care şase în municipiul reşedinţă de judeţ, una în comuna Mihăileni, una în comuna Sânmartin şi una în comuna Mădăraş (DE 578); S.M.U.R.D. Gheorgheni – trei intervenţii, din care una în municipiu, una în comuna Joseni şi una în comuna Suseni (sat Valea Strâmbă); S.M.U.R.D. Topliţa – o intervenţie în municipiu, S.M.U.R.D. Corbu – trei intervenţii, din care două în Corbu şi una în Tulgheş (sat Recea), iar S.M.U.R.D. Odorheiu-Secuiesc – zece intervenţii, din care şapte în municipiu şi câte una în Vlăhiţa (DN 13A), comunele Feliceni (sat Văleni) şi Mărtiniş (sat Sânpaul). Pe timpul acestor intervenţii, paramedicii au asistat 24 persoane adulte şi doi copii. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul a trei accidente rutiere şi unul feroviar, şase intervenţii au fost în cazul unor afecțiuni medicale asistate de echipajele SMURD, iar 16 intervenţii au fost pentru acordarea primului ajutor în cazul unor traumatisme.

În continuare, pompierii militari harghiteni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă de la nivelul judeţului Harghita şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy