A deschis portiera și a accidentat un biciclist

0

Articol disponibil în: Română

La data de 14.09.2015, în jurul orei 15:00, Poliţia Municipiului Miercurea-Ciuc a fost sesizată cu privire la faptul că, un adolescent din localitate a fost victima unui eveniment rutier, în urma căruia s-a prezentat la Spitalul Judeţean Miercurea-Ciuc pentru îngrijiri medicale.

În urma primelor verificări efectuate poliţiştii au stabilit că în timp ce victima, B.L.A. de 16 ani, din municipiul Miercurea-Ciuc, se deplasa cu o bicicletă pe strada Harghita din localitate, a trecut pe lângă un autoturism oprit în faţa unui magazin, moment în care conducătorul auto a deschis portiera şi l-a acroşat, astfel încât biciclistul s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, suferind leziuni corporale uşoare, apoi conducătorul auto a plecat de la faţa locului.

Prin activităţile specifice de cercetare şi investigaţie desfăşurate, în aceeaşi zi în jurul orei 21:00, poliţiştii l-au identificat pe cel în cauză, în persoana lui S.S. de 27 de ani, din comuna Sâncrăieni, moment în care acesta se afla în municipiul Piatra Neamț, judeţul Neamţ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă șipărăsirea locului accidentului, pentru care va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc.

Sursa IPJ Harghita

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy