Accident rutier pe DJ 132, soldat cu victime

0

Articol disponibil în: Română

Pompierii intervin astăzi, 18 februarie, la un accident rutier pe DJ 132, între localitățile Lueta și Vlăhița.

Accidentul s-a produs între 2 autoturismem fiind anunțate trei victime, din care una încarcerată.

„Se deplasează 2 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.”,  a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.

Revenim cu detalii.

„Două persoane încarcerate (o femeie, de 21 ani și un bărbat, de 40 ani) au fost extrase de echipajele de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc și SVSU Vlăhița. Alte două persoane rănite (șoferii celor două autoturisme, în vârstă de 19 și 25 ani) au fost asistate medical la locul evenimentului rutier.”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.

sursa foto: ISU Harghita

Toate cele patru victime rănite, cu diverse traumatisme, au fost preluate și transportate de echipajele SMURD și SAJ la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy