Activități derulate de către IJJ Harghita cu ocazia sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române

0

Articol disponibil în: Română

 

Luni,  3 aprilie 2023, jandarmii sărbătoresc 173 de ani de când a fost semnată ,,Legiuirea pentru reforma corpului Slujitorilor în Jandarmi” de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, act care a pus bazele Jandarmeriei Române şi care a rămas un document de referință pentru evoluția ulterioară a instituției.

Pentru a marca cum se cuvine această sărbătoare, Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita va organiza în data de 3 aprilie o serie de activități, după cum urmează:

– începând cu ora 09:00, pe platoul din Piața Libertății, doritorii vor putea vizita Expoziția de tehnică și mijloace auto aflate în dotarea Jandarmeriei Harghitene;
– începând cu ora 13:00, pe același platou, va avea loc constituirea blocului de defilare al Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, prezentarea onorului oficialităților și discursurile aniversare. Activitatea va fi urmată de defilarea efectivelor și a tehnicii din dotarea Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita. În premieră, din blocul de defilare va face parte și Detașamentul de Cavalerie al Jandarmeriei „Felix Țopescu” și Grupa Conductori Câini Serviciu.
– începând cu ora 14:00, în sala de spectacole de la Casa Artelor, va avea loc ședința festivă dedicată sărbătoririi a 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, la care vor participa în calitate de invitați șefi ai instituțiilor publice cu care cooperăm, precum și cadrele militare ale IJJ Harghita;
– începând cu ora 16:30, în sala de spectacole de la Casa Artelor va avea loc, în premieră, un concert extraordinar susținut de Ansamblul Etnofolcloric „Plăieșii” din Republica Moldova. Intrarea la spectacol va fi LIBERĂ. Acest concert nu ar fi fost posibil fără sprijinul acordat de către Centrul Cultural Județean Harghita din cadrul Consiliului Județean Harghita și Asociația IPA- Regiunea 2 Harghita.

Chiar dacă intrarea la concert va fi liberă, în foaierul Casei Artelor vor fi amplasate două cutii sigilate, în care participanții sunt invitați să contribuie, în măsura posibilităților, cu sume de bani pentru o cauză umanitară. Întreaga activitate va fi supervizată de către o comisie special constituită în acest sens.

În derularea unor activități, jandarmii harghiteni vor beneficia și de sprijinul Primăriei Municipiului Miercurea Ciuc.

Activităţile dedicate sărbătorii Zilei Jandarmeriei Române au început încă de luni, 27 martie, cu o competiţie de minifotbal, care s-a desfăşurat în Sala Sporturilor „Erőss Zsolt Aréna” din municipiul Miercurea Ciuc, la care au participat echipe din cadrul IPJ Harghita, ISU „Oltul”, Brigada 61 „General Virgil Bădulescu” Vânători de Munte, Oficiul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Harghita, Penitenciarul Miercurea Ciuc şi Primăria Municipiului Miercurea Ciuc.
În cursul zilei de marţi, 28 martie, în premieră, va fi organizată o competiţie digitală de fotbal „Fifa on Playstation”, la care vor participa jandarmii mai tineri din cadrul Inspectoratului, iar miercuri, 29 martie, în poligonul din comuna Frumoasa, va fi organizată „Cupa Prietenilor Jandarmilor la Tir”,  invitaţi să participe fiind colaboratorii apropiaţi ai instituţiei. Ziua de joi, 30 martie, va fi dedicată unui campionat de bowling între structurile Inspectoratului.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy