Aproximativ 300 de liceeni din Harghita s-au înscris la cursuri opţionale de limba chineză

0

Articol disponibil în: Română

Aproximativ 300 de elevi de la şase licee din Harghita s-au înscris la cursuri de limba chineză, care se desfăşoară în baza unui acord de colaborare încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Institutul Confucius din cadrul Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu, cu avizul Instituţiei Prefectului, informează Agerpres.

Cursurile sunt ţinute de două profesoare de limba chineză, iar proiectul este finanţat de Institutul Confucius, Inspectoratul Şcolar şi unităţile de învăţământ unde se desfăşoară orele opţionale de limba, cultura şi civilizaţia chineză.

Liceul unde s-au înscris cei mai mulţi elevi la cursurile de limbă chineză, respectiv 91, este Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Miercurea Ciuc, tinerii fiind încântaţi de această experienţă.

Directoarea Colegiului Naţional „Octavian Goga”, Magdalena Dumbravă, a declarat miercuri, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Inspectoratul Şcolar Judeţean, că primele ore s-au ţinut deja la unitatea şcolară pe care o conduce, iar elevilor le-a plăcut foarte mult.

„Copiii sunt curioşi, datorită ineditului, nu doar de învăţarea limbii chineze ci sunt interesaţi şi de cultura şi civilizaţia chineză. Au şi început programul, s-au desfăşurat primele ore şi le-a plăcut foarte mult şi sunt convinsă că se vor implica în continuare şi se vor împrieteni cu cele două profesoare, în ideea de a organiza împreună activităţi educative extraşcolare, cu implicarea acestora. Chiar ne dorim mai mult decât o simplă oră de învăţare a limbii chineze ci şi o implicare activă a doamnelor profesoare în viaţa şcolii noastre. Probabil că vor primi un certificat de competenţă lingvistică şi mă gândesc că vor apărea şi nişte schimburi interculturale”, a declarat Magdalena Dumbravă.

Un interes ridicat au manifestat şi elevii de la Liceul Tehnologic ‘Johannes Kajoni’, care s-au înscris într-un număr mai mare decât preconizase conducerea instituţiei de învăţământ.

„Noi, Liceul Tehnologic Johannes Kajoni suntem prin definiţie o şcoală multiculturală, pentru că aici românii şi maghiarii învaţă împreună, tinerii sunt deschişi acestor limbi străini. Noi avem clase de intesiv în limba engleză, colindăm multicultural- în română, maghiară şi engleză- iar în momentul în care am anunţat că se ţine acest curs noi am preconizat că vor participa 30 de elevi, dar s-au înscris 50 de elevi. Este un lucru foarte bun şi cred că aceste cursuri sunt binevenite în judeţul nostru şi este o dovadă în plus că toleranţa, respectul reciproc sunt elemente de netăgăduit în şcoala noastra şi sper că şi în judeţul nostru”, a afirmat directorul adjunct al Liceului Johannes Kajoni, Cristinel Glodeanu.

Ore de limba chineză se vor ţine şi la Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu”, din Topliţa, unde s-au înscris 63 de copii, directoarea instituţiei, Mirela Petruţ, susţinând că elevii aşteaptă cu nerăbdare începerea cursurilor.

„Copiii sunt foarte încântaţi, le-au cunoscut pe cele două tinere profesoare de chineză şi aşteaptă cu nerăbdare şi cu maxim interes începerea cursurilor. Îşi doresc să călătorească în China, este o destinaţie pe care mulţi o visăm, iar copiii sunt foarte pragmatici şi au pus întrebări foarte la obiect: cu ce ne alegem în urma acestui curs? Au aflat, astfel, că dacă vor urma cursurile şi îşi vor însuşi cunoştinţele vor putea opta pentru un examen de certificare a competenţelor de comunicare în limba chineză, li s-a povestit de concursuri interesante care ar avea ca finalitate vizite în China sau posibilitatea obţinerii unor burse”, a declarat Mirela Petruţ.

Şi directorul Liceului Tehnic „Batthyany Ignac” din Gheorgheni, Farkas Zoltan, consideră că aceste cursuri le vor fi de folos elevilor săi, care fac specializări în turism şi economie şi îi va ajuta în carieră, în momentul în care se vor angaja, dacă vor cunoaşte o limbă care nu este uzuală în Europa.

Proiectul pilot se mai derulează în liceele „Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc şi „Sfântu Nicolae” din Gheorgheni, are o durată de un an, cu posibilitatea de prelungire, în funcţie de interesul manifestat de elevi.

Acordul de colaborare încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita şi Institutul Confucius din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu mai prevede furnizarea de servicii de consultanţă adresate elevilor din învăţământul preuniversitar care doresc să candideze pentru o bursă de studiu în China, dar şi medierea dezvoltării de acorduri de parteneriat cu unităţi şi instituţii similare din China.

Sursa: voceatransilvaniei.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy