Când socoteala de acasă… omite jandarmii, totul costă 7.000 de lei

0

Articol disponibil în: Română

Foto: Jandarmeria Harghita

Ieri, o patrulă de jandarmerie, din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Gheorgheni a surprins în apropierea municipiului Gheorgheni 2 bărbați ce transportau fără acte material lemnos.

Jandarmii din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Gheorgheni, pe timpul executării unor misiuni specifice în comun cu Ocolul Silvic Tulgheș, au surprins la aproximativ 5 kilometri de municipiul Gheorgheni, în zona numită Csiszer, 2 bărbați, cu vârste de 27, respectiv 52 de ani, ambii cu domiciliul în același municipiu, în timp ce transportau cu ajutorul unor atelaje trase de mașini de teren, material lemnos din specia rășinoaselor.

La solicitarea jandarmilor de a prezenta actele legale de proveniență și transport aceștia nu le-au putut prezenta.
Drept urmare, s-a dispus confiscarea materialului lemnos și predarea acestuia în custodia Ocolului Silvic Tulgheș, care urmează să stabilească valoarea prejudiciului creat, iar celor doi le-au fost aplicate două amenzi în valoare de 2.000, respectiv 5.000 de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy