Câștigătorii concursului dedicat CENTENARULUI MARII UNIRI de la 1918 „Uniţi în cuget şi-n simţiri”

0

Articol disponibil în: Română

Întru cinstirea Centenarului Marii Uniri şi a eroilor Primului Război Mondial, Asociaţia Virtus Vivens, cu sprijinul Instituţiei Prefectului Judeţul Harghita şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita a organizat în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie 2018,  a IV – a ediţie a concursului judeţean „Uniţi în cuget şi-n simţiri!”.

Concursul, parte a proiectului cu acelaşi nume finanţat de Consiliul Judeţean Harghita, s-a bucurat de participarea unui număr important de elevi şi profesori, şi a demonstrat o dată în plus spiritului creativ şi analitic al elevilor, dar şi însuşirea de către aceştia a valorilor naţionale de libertate, unitate, respect pentru sine şi faţă de celălalt, pentru valorile trecutului şi prezentului şi participare la conturarea celor viitoare.

La Secţiunea I – ISTORIE, intitulată „Călător prin timp şi spaţiu” s-au înscris un număr de 366 de elevi din 18 unităţi şcolare reprezentative la nivel judeţean, dintre aceştia evidenţiindu-se 72 de elevi care au obţinut locul I, conform criteriilor de evaluare stabilite în Regulamentul de Concurs fiind premiaţi de către organizatori.

La Secţiunea a II – a  – DESEN, cu tema „Anul 1918 – In memoriam” s-au înscris în concurs 115 de lucrări, aparţinând unui număr de 65 de elevi din ciclul gimnazial şi 50 din cel liceal.

Lucrările în număr de zece au fost premiate şi fac parte din expoziţia deschisă până în 05 decembrie 2018 în spaţiul expoziţional al  Palatului Administrativ.

Evenimentul festiv de încheiere a acestui proiect a cuprins un moment cultural – artistic emoţionant susţinut de un grup de elevi de la Colegiul „Octavian Goga”, sub îndrumarea doamnelor profesoare Grecu Elena şi Bogos Geta şi cuvintele de felicitare ale Prefectului judeţului Harghita, domnul Andrei Jean Adrian şi ale Inspectorului şcolar general adjunct, domnul Cristinel Glodeanu.

Mulţumim cu acest prilej tuturor persoanelor şi instituţiilor care au contribuit la reuşita acestui proiect – concurs.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy