Clarificări pentru cumpărăturile de Paști. Cum procedăm ca să nu încălcăm ordonanța militară

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ

1. Pot să merg să mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație ?

Da, poți merge să-ți cumperi produsele necesare. Nu uita să ai la tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifezi punctul 2 ( asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor). De asemenea, îți recomandăm să mergi singur, nu cu toată familia și să te asiguri că agentul economic de la care iți cumperi mâncarea este autorizat și respectă toate condițiile igienico – sanitare impuse de instituțiile cu atribuții în domeniu (vezi comunicatele ANSVSA) și nu uita să ceri documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură.

2. Poate persoana de la care cumpăr, în fiecare an, carne de miel să vină să mi-l aducă acasă?

Da, poate veni, dar reamintește-i să dețină, asupra sa, documentele necesare conform ordonanțelor militare și să-ți aducă documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură.

3. Mai vin comercianții cu turmele de miei la intrarea în oraș?

Nu. Acest lucru nu va mai fi posibil. Așa că asigură-te că îți procuri produse numai din locurile autorizate.

4. Pot merge la părinți să le duc produse pentru masa de Paști?

Desigur. Conform ordonanței militare trebuie să ai asupra ta tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifezi punctul 4, motive justificative, precum asistența persoanelor vârstnice, bolnave. Dar nu uita că aici nu sunt incluse vizitele în ziua de Paști.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy