Clujean venit la lucru în Harghita, ”ușurat” de bunuri din bagaj

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ/Blogul Eximtur

 

Bunuri sustrase în comuna Mădăraş, de la un clujean venit la lucru, recuperate de poliţişti de la o tânără din comuna Ciucsângeorgiu

La data de 30 iulie 2020, la ora 14:08, Poliția Municipiului Miercurea Ciuc a fost sesizată telefonic, prin intermediul S.N.U.A.U. 112, despre faptul că unui bărbat de 46 de ani, din judeţul Cluj, persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri, în timp ce se afla pe raza comunei Mădăraş.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care, în urma primelor verificări efectuate, a stabilit că persoana vătămată a ajuns în comuna Mădăraş, în urma unei înțelegeri referitoare la construirea unei terase în exteriorul locuinței unei familii din localitate.

Acesta a fost găzduit la familia respectivă în perioada 28 – 30 iulie a.c., iar la un moment dat a observat că, din bagajul pe care îl deținea, îi lipsesc un telefon mobil, un laptop și 100 de euro.

În aceeaşi zi, ca rezultat al activităţilor specifice de cercetare şi investigaţie desfăşurate, poliţiştii au identificat o tânără de 21 de ani, din comuna Ciucsângeorgiu, bănuită de comiterea faptei, de la care bunurile sustrase au fost recuperate integral şi restituite păgubitului.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy