Cod galben de viscol la munte

0

Articol disponibil în: Română

Conform atenționării #CodGalben, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 23 octombrie, ora 22 – 24 octombrie, ora 22 se vor înregistra intensificări ale vântului și ninsori viscolite.

La munte, îndeosebi la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70–80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea.

La peste 1800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

În zonele mai joase de relief, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15l/mp și, izolat, mai ales în zonele de deal, 25-30 l/mp.

În cursul zilei de astăzi, 24 octombrie a.c., vântul se va intensifica treptat, cu viteze în general de 55-70 km/h. În acest context, pompierii recomandă cetățenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care, pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.

Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy