Doi harghiteni depistați în Buzău cu aproape 40 mc de lemn fără acte

0

Articol disponibil în: Română

Nereguli la regimul silvic/ Polițiștii din Bisoca au confiscat, în urma unui control în trafic, aproximativ 40 de metri cubi material lemnos ce erau transportațifără respectarea prevederilor legale

La data de 23 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de poliție comunal Bisoca au depistat doi bărbați în vârstă de 49, respectiv 37 de ani, ambii din județul Harghita, care transportau cu două autoutilitare, pe drumul comunal 198 Lacurile, cantitatea totală de 38,750 m.c. material lemnos esență rășinoase (specia molid), fără a avea aviz de însoțire și fără ca piesele transportate să poarte amprenta dispozitivului de marcat.

Polițiștii au confiscat întreaga cantitate de material lemnos și au predat-o Ocolului Silvic Vintilă-Vodă, împotriva celor doi conducători fiind luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/ 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Polițiștii continuă verificările, pentru stabilirea tuturor aspectelor cauzei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy