Douăzeci de cetăţeni irakieni şi sirieni, depistați la graniţa cu Ungaria

0

Articol disponibil în: Română

 

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontierei Nădlac, judeţul Arad,  au depistat în urma acţiunilor derulate în zona de competenţă, douăzeci de cetăţeni irakieni şi sirieni, care folosind diferite metode au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 14.12.2020, în jurul orei 22.30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac – I.T.P.F. Oradea au depistat, la aproximativ 50 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, optsprezece persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei.

Cei optsprezece cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Irak, adulţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani.

Azi noapte, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 29 ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în România, marca Mercedes Benz, model Sprinter. Şoferul transporta role de aţă şi chibrituri pe ruta România – Austria.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul autoutilitarei au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, două persoane.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Siria, un bărbat şi o femeie, în vârstă de 20, respectiv 24 de ani.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat  pentru cetățenii străini, și de trafic de migranți pentru şoferul român,  urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy