E normal să se taie finanțările de la Guvern pentru Biserică

0

Articol disponibil în: Română

preoti

Unul dintre principalele deziderate ale democrației și ale liberalismului este instaurarea statului laic. Statul laic este un sistem în interiorul căruia puterea politică se distanţează de orice amestec în tot ceea ce ţine de domeniul religios, asigurând astfel egalitatea cetăţenilor în domeniul public.
Dacă e să ne uităm la direcția în care merg țările cu tradiție în democrație vom constata că mai toți au adoptat conceputul de stat laic și nu mai finanțează decât simbolic cultele religioase.
În România, conceptul de stat laic există, dar mai mult în teorie, Biserica Ortodoxă primind sume foarte mari de bani din partea statului. Ce se discută acum în spațiul public reprezintă doar o minusculă parte din finanțările care merg spre Biserică deoarece nimeni nu a luat în calcul banii care vin din țară de la nivelul primăriilor de comune, orașe sau municipii. O estimare minimalistă a banilor care sunt direcționați prin diferite proiecte sau hotărâri de consilii locale spre bisericile din țară este cu mult peste cifra de 10.000.000 Euro anual.
Într-un asemenea context de finanțare multiplă din partea guvernului, comunităților locale și individuală a credincioșilor, Biserica Română a început să își uite rolul ei în societate apărând tot felul de derapaje. Cele mai vizibile pleacă de la casele ”supradimensionate” în care locuiesc unii slujitori ai Bisericii și până la conducerea Bisericii Române care iese cu tot felul de declarații ciudate ce par a încălca porunca cu ”Să nu-l judeci pe aproapele tău”. La toate acestea se adaugă și opulența în care se desfășoară viața religioasă, începând de la metalele prețioase ce abundă pe veșmintele preoților și până la mașinile de lux pe care le achiziționează.
Mai marii Bisericii încearcă să se ascundă în spatele unor acuzații de ”ostilitate comandată” contra Bisericii, dar realitatea este alta. Nu există absolut nici un creștin ostil Bisericii sau care să fie măcar supărat pe Biserică. Toți care își manifestă anumite nemulțumiri folosesc cuvântul ”Biserică” dar se raportează doar la oamenii care conduc, administrează și pun în operă actul religios. Biserica, ca instituție și simbol, a fost dintotdeauna principalul stâlp al societății românești și așa va rămâne. Toate supărările sunt îndreptate spre oamenii din Biserică și, la fel ca și pe plan politic sau administrativ, românii cer o reformare și în cadrul administrației Bisericii iar Biserica ar trebui să nu mai fie așa de refractară și să revină la smerenia cultivată de duhovnicii acestui neam. Biserica trebuie să înțeleagă că a venit vremea să se scuture de uscăturile pe care din păcate le tolerează și mai ales de unele apucături care duc prea mult în spre partea comercială în detrimentul părții spirituale.
Ne place sau nu, în România nu exista Biserică de stat și această instituție, ca multe altele care au un scop nobil, trebuie să se supună acelorași reguli cărora se supun și credincioșii. Nu e creștinește să iei bani de trei ori din buzunarul aceluiași credincios, o dată din bugetul consolidat, adică de la Guvern unde cetățenii contribuie cu taxe și accize, a doua oară din bugetele locale unde cetățenii contribuie cu impozite și a treia oară din donațiile benevole ale aceluiași cetățean. Incomod de recunoscut, dar la fel de lipsit de moralitate, este ca Biserica Ortodoxă să primească bani de la bugetele unde contribuie toți catolicii, baptiștii, iehoviștii, musulmanii și cetățenii de alte religii din România. Fiecare biserică trebuie să fie întreținută din veniturile propriilor credincioși, nu din banii oamenilor ce aparțin altor confesiuni.
Punctez încă odată că Biserica a fost, este și va rămâne unul dintre pilonii poporului român iar toate nemulțumirile, manifestate mai mult sau mai puțin argumentat de unii românii, se îndreaptă strict către slujitorii bisericii, nu către simbolul pe care îl reprezintă Biserica.
Biserica este pentru toți creștinii Casa Domnului iar eu ca un creștin ”flămânzit și însetat de dreptate” închei cu o glumă pe care am făcut-o de multe ori cu preoții cu care se poate ”glumi serios” : ”Dacă vine Domnul și vede ce ați făcut din casa lui …”

Iosub Robert

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy