Tot mai multe mărturii îmbucurătoare despre credința în Dumnezeu sunt aduse la lumină de către oamenii care au trăit minuni în viața lor. Un nou caz de vindecare prin puterea credinței și rugăciunile părintelui Isaia de la Cobadin (jud. Constanța) ne este împărtășit de o mamă a trei copii, dintre care unul este plecat la ceruri, printre îngerași.
Mămica Loredana, din Constanța dorește să împărtășească tuturor povestea sa de viață, pentru a da speranță și încredere și altora care poate în prezent luptă cu greutățile, dar mai ales în semn de recunoștință față de starețul Isaia de la Schitul Sfântul Gherasim din Kefalonia.
”Mă uit la fetița mea și nu-mi vine să cred că ea există datorită unei minuni…”
L-am cunoscut pe părintele Isaia anul trecut, în decembrie, după ce am trecut printr-un moment foarte, foarte dificil… după o sarcina gemelară cu probleme.
În aprilie anul trecut (2019 ), am avut parte de o veste care m-a speriat, dar m-a și bucurat în același timp. Am aflat ca sunt însărcinată pentru a doua oară. Consultul nu a decurs așa cum mă așteptam. Am aflat că voi avea o sarcină diferită, specială, sarcină gemelară. Am fost șocată, aproape că nu realizam ce spune doctorul până în ziua în care le-am auzit inimioarele firave bătând… Am plâns de emoție, dar și de teama că problemele întâmpinate la prima sarcină vor reveni.
Temerile s-au adeverit. Pe lume au venit doi copii, cu probleme de sănătate
Bucuria n-a durat foarte mult, pentru că a trebuit să trec prin mai multe încercări, dar nu m-am dat bătută și le-am făcut față cu greu. Am reușit să lupt până aproape de trimestrul trei de sarcină, când doctorul îmi spunea la fiecare consult că sarcina nu mai decurge așa cum ar fi normal și că trebuie sa iau în calcul ce este mai rău…
Inevitabilul s-a produs… Am născut la 29 de săptămâni, pe data de 1 octombrie, doua fetițe (trebuia să nasc pe 13 decembrie). Una cu o greutate de 1200 grame (Teodora) , iar cealaltă avea doar 850 grame (Ștefania). Nimeni nu le dădea șanse de supraviețuire. Starea fetitelor a oscilat… De la o zi la alta era ceva total diferit, de la starea stabilă treceau destul de repede la o stare foarte gravă. Văzând această situație, am rugat pe duhovnicul meu să vină să le boteze, pentru că starea micuțelor se înrăutățise. După boteza urmat o mică perioadă de liniște.
„Nebănuite sunt căile Domnului”. Viața continuă acolo unde nu exista speranță
La fix o lună de la naștere, primim un telefon în toiul nopții care m-a marcat pentru tot restul vieții mele… Fetita cea mare, cum îi spuneam noi, a pierdut lupta cu problemele de sănătate care au întâmpinat-o încă de când a venit pe lume. Ea, care pe toată perioada sarcinii a fost fără probleme… Am simțit cum se rupe inima în două de durere, refuzam să cred că-i adevărat, că mi se întâmplă tocmai mie… După această tragedie, cealaltă fetita, cea mică (de 850 de grame), reușise să ia în greutate, să fie alimentată la biberon, să fie mutată de la incubator la pătuț. Singurul lucru care ne ținea departe una de cealaltă era doar faptul că ea trebuia să ajungă la greutatea de 2,5 kg, pentru a o putea aduce acasă. Numai că lucrurile s-au schimbat. Brusc, fetița a fost mutată pe terapie intensivă neonatală din cauza unei bacterii luate din spital… Simțeam că povestea se repeta și că nu pot face nimic pentru ea. Simțeam că sunt legată de mâini și de picioare. Pe 13 decembrie după ce i s-a făcut CT, primesc vestea că starea ei este tot mai gravă și că toate aceste simptome pe care le prezintă sunt incompatibile cu viața, pentru că plămânii îi mai sunt funcționali doar în proporție de 15% și că doar o minune o mai poate salva. Doar aparatele o mai țineau în viața în acel moment.
Foto: Ștefania (850 gr.)
Foto: Îngerașul Teodora (1200 gr.)
Minunea a apărut din credința mamei și rugăciunile părintelui Isaia
Nu mai știam ce să fac, unde să mă duc… Eram dispusă să fac orice, numai să fie ea bine. După ce am ajuns acasă am sunat-o pe mătușa mea, care mi-a fost alături în tot acest timp și i-am dat vestea cumplită. Atunci m-a încurajat. Mi-a spus că undeva aproape de mine există un preot minunat și m-a îndemnat să încerc să-l sun și să-i povestesc toată această situație. Nu știam adresa, nimic.
Într-un final, am reușit să găsesc numărul de telefon al părintelui, pe care îl postase cineva pe o pagină de socializare. Ezitam să sun, dar la insistențele mătușii, am făcut acest lucru chiar în acea seară, deși era destul de târziu. Atât de repede mi-a răspuns părintele Isaia, încât nu știam ce să-i spun, cum sau cu ce să încep. Dumnealui, cu o voce caldă și calmă îmi spune că va fi bine, să mă liniștesc, să am încredere că fetia mea va fi bine și că mă așteaptă duminică la dansul după ce o voi vizita pe cea mică la spital.
După ce am închis, îmi spuneam: <<Ce știe acest om despre fata mea sau despre starea în care ea se află? Cred că nu a înțeles despre ce vorbesc.>>… Chiar dacă nu aveam mari speranțe, am mers la părintele la schitul din satul Negreşti, din județul Constanța și i-am povestit încă odată, cu mai multe detalii, cele întâmplate. Dânsul m-a privit blând și, din nou, aproape m-a asigurat că fetița mea va fi bine. Tot ce aveam de făcut era să citesc ce mi-a dat dânsul (Acatistul Maicii Domnului Portărița, Acatistul Nefăcutul chip și Paraclisul Maicii Domnului Panaghia Xenia) și să am răbdare și încredere în Dumnezeu că “minunea mea“ o sa fie bine și că de Sfântul Ioan o să fie acasă, lângă noi. Am plecat de la dânsul cu o liniște în suflet și, dacă eram cu inima îndoită până să ajung acolo, în momentul în care am plecat de la schit, m-am simțit atât de puternică și încrezătoare încât abia așteptam să ajung acasă și să citesc tot ce-mi dăduse părintele. Îmi repetam în minte că, dacă rugăciunile mele cu adevărat o vor salva, atunci nu am niciun motiv pentru care nu aș putea măcar să încerc și să nu renunț. Ușor, ușor starea ei devenea din ce în ce mai bună, iar doctorii îmi spuneau că ceea ce se întâmplă nu are vreo explicație din punct de vedere medical, ci că aceasta este pur și simplu o minune.
Bucurie de Sfântul Ioan. Ștefania în sânul familie, acasă
Uitând ceea ce mi-a spus părintele despre ea, fetita a fost externată de Sfântul Ioan și cu plămânii funcționali în proporție de 85% . După externare, lucrurile au decurs din ce în ce mai bine. Greul încă nu a trecut… Mai ales că tocmai pe ea eram ”pregătită” să o pierd. Mi-e greu fără Teodora. Medicul cu care am născut primul copil mi-a zis că el nu ar și-ar fi lăsat soția să țină sarcină gemelară în așa condiții… Și am zis: <<Eu nu sunt criminală. Merg până la capăt indiferent de ce final o sa am!>>
Română
