Să fii funcţionar la stat se dovedeşte a fi una dintre cele mai bănoase meserii, dacă analizăm raportul Direcţiei Corp Control şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Transportului făcut cu privire la anumite aspecte din activitatea Direcţiei de Transport Rutier, Autorităţii Rutiere Române şi Regiei Autonome Registrul Auto Ro­mân, trei instituţii aflate în subordinea Direcţiei Generale de Transport Terestru.

Din datele cuprinse în raportul înaintat către DGTT în 8 septembrie 2020 şi obţinut de Ziarul BURSA reiese că 107 angajaţi din cadrul celor trei instituţii au încălcat conştient, voit, normele de integritate privind funcţia publică şi au „jefuit” centrele de formare profesională, numai în perioada 1 ianuarie 2016 – 12 martie 2020, cu suma de 21.117.944 lei, adică 4.375.000 euro, venituri pe care le-au încasat ilegal, aşa cum se afirmă în raportul Direcţiei Corp Control şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Transporturilor.

Pe lângă banii respectivi primiţi pentru exercitarea unor atribuţii ce intrau, prin prisma legislaţiei, în sfera atribuţiei funcţiei publice deţinute şi remunerate de către stat, cei 107 funcţionari publici au mai primit în perioada respectivă şi salariile aferente. Adică un fel de trai neneacă, pe banii statului şi pe banii centrelor de formare profesională, a conducătorilor auto, instructorilor auto şi a managerilor de transport.

Constatările inspectorilor anticorupţie din cadrul ministerului de resort sunt dure: „Cu susţinerea şi participarea doamnei Aurelia Surulescu şi doamnei Adriana Kalapis (n.r. – actual director general al Direcţiei Generale de Transport Terestru), în calitate de director general al ARR, respectiv director al Direcţiei de Transport Rutier din cadrul ministerului, dar şi cu susţinerea altor persoane care au ocupat anterior funcţii de conducere la nivelul celor două structuri şi la nivelul Ministerului Transporturilor, reprezentanţii ARR şi DTR au acţionat constant pentru prezervarea în continuare a avantajelor financiare de care au beneficiat şi înainte de adoptarea Legii 109/2014. (…) Apreciem că reglementarea modului de plată a membrilor comisiilor de examinare a fost efectuată în mod abuziv, în interesul unui grup de persoane din care unele au ajuns să încaseze lunar din examinări sume de chiar şi 3-4 ori mai mari decât salariul cuvenit pentru funcţia ocupată, în dauna persoanelor care au participat la examinări în calitate de candidaţi şi care au fost astfel constrânşi să plătească tarife nejustificat de mari.

A fost perpetuată astfel o stare infracţională prin constituirea unui grup organizat la care au aderat atât persoanele aflate succesiv la conducerea ARR şi DTR, cât şi angajaţi din cadrul acestor structuri, care au acţionat pe o perioadă mai mare de 10 ani, inclusiv prin impunerea unor reglementări în interes propriu, în scopul obţinerii de venituri din activitatea de examinare. (…) Apreciem că modul în care au acţionat reprezentanţii ARR şi DTR cu atribuţii în elaborarea, promovarea şi avizarea respectivelor acte normative (inclusiv întocmirea Notei de fundamentare a tarifului de examinare) rezultă în mod rezonabil indicii cu privire la săvârşirea unor posibile infracţiuni de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi de abuz în serviciu”.

Mai mult, în document se arată că echipa de control consideră că se impune sesizarea organelor de urmărire penală pentru efectuarea verificărilor necesare şi pentru dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Toate aspectele sunt reluate şi în concluzii, unde, la punctele 6 şi 7, inspectorii anticorupţie din cadrul Ministerului Transporturilor solicită sesizarea Autorităţii Naţionale de Integritate şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) cu privire la conflictele de interese de natură administrativă, la încălcarea prevederilor legale referitoare la depunerea declaraţiilor de avere şi interese, precum şi la faptele penale ce ar fi fost săvârşite de grupul infracţional organizat din cadrul instituţiilor subordonate Direcţiei de Transport Rutier.

• Actuala şefă a Direcţiei Generale de Transport Terestru a luat din examinări 526.420 lei

În raport, se află şi un tabel cu 40 de funcţionari publici care au încasat între 1 ianuarie 2016 şi 12 martie 2020, numai din activitatea de examinare la centrele de formare profesională, sume cuprinse între 200.000 lei şi 738.988 lei.

Campioana devalizării centrelor de formare profesională şi jefuirii conducătorilor auto, instructorilor auto şi managerilor de transport este Roza Eniko Balla, cu 738.988 lei net (238.198 lei în 2016, 150.947 lei în 2017 şi 157.339 lei în 2018), bani luaţi numai din examinări, la care se adaugă 192.504 lei – tot din examinări – în perioada 1 ianuarie 2019-12 martie 2020. Pe lângă suma de 931.492 lei obţinuţi în patru ani numai din examinările respective, Eniko Balla a mai câştigat peste 48.000 lei în fiecare an reprezentând salariul pentru funcţia publică deţinută, adică şef birou în cadrul Autorităţii Rutiere Române.

Balla este urmată în clasamentul respectiv de Mirela Niţu, cu 695.129 lei luaţi din examinări, pe lângă salariul ridicat anual pentru funcţia de şef Serviciu Administrativ, Corespondenţă, Arhivă şi Transport din cadrul ARR, de Lucian Constantin Lambru, director general adjunct la ARR cu 658.453 lei din examinări şi de Cristian Anton, director juridic petiţii şi relaţii internaţionale în cadrul ARR, care a încasat în aproape patru ani, din aceleaşi examinări, suma de 604.503 lei.

În tabelul respectiv este menţionată şi actuală şefă a Direcţiei Generale de Transport Terestru, Adriana Kalapis care a încasat în cei patru ani, din examinări, suma netă de 526.420 lei.

În afara tabelului cu cei 40 de funcţionari publici care au încasat, fiecare, minim 200.000 lei din examinări în cei patru ani verificaţi de inspectorii anticorupţie, în raport se menţionează că mai sunt încă 67 de persoane din cadrul ARR şi DTR care au obţinut din examinări, în perioada menţionată, venituri cuprinse între 1114 lei şi 192.750 lei.

Din cele de mai sus, reiese că avem de-a face cu o adevărată afacere derulată, în ultimii 10 ani, de funcţionarii statului sub umbrela protectoare a instituţiilor din cadrul Ministerului Transporturilor – ARR, DTR şi RAR, afacere la a cărei reglementare ilegală au contribuit în ultimii ani factori de decizie din cadrul ministerului de resort.

Conform raportului, faptele respective au fost sesizate încă din anul 2015 de către patronatele transportatorilor rutieri. În document se arată:

„Astfel, reprezentanţi ai centrelor de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere s-au adresat conducerii ministerului reclamând modul de constituire a comisiilor de examinere, programarea sesiunilor de examinare şi modul în care reprezentanţii Direcţiei Transport Rutier au abordat problematica supusă reglementării în cadrul procedurilor derulate. Relevantă în acest sens este adresa nr.1208/31.03.2015 înaintată conducerii ministerului de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (n.r. – COTAR), în cadrul căreia se menţionează (…): «Am informat Ministrul de haosul din această activitate, de banii care se încasează de aceşti angajaţi ai Ministerului Transporturilor, aducându-le venituri fabuloase, venituri care ar trebui să intre în contul Ministerului prin taxa de examinare. Din acest motiv, aceşti angajaţi nu se comportă şi nu se dedică elaborării unor reglementări corecte şi obiective în domeniile noastre de activitate, aceştia aşteptând sfârşitul de săptămână pentru a pleca la colindat la centrele de formare profesională după bani, bani mulţi nemunciţi»”.

Prin aceeaşi adresă, cei de la COTAR solicitau Ministerului stabilirea unei taxe de 50 lei pentru fiecare probă teoretică susţinută, dar prin ordinul ministrului de resort s-a lăsat la latitudinea funcţionarilor publici stabilirea şi încasarea taxelor respective şi desfăşurarea examinărilor cu precădere în weekenduri.

• Participarea în comisia de examinare – sarcină de serviciu

Mai mult, în legătură cu taxele respective a avut loc şi o dezbatere la Ministerul Transporturilor, în 23 octombrie 2015, din care reiese că reprezentanţii COTAR, FORT şi UNTRR doreau ca examinările să nu mai aibă loc în weekenduri, ci în orele de program ale funcţionarilor publici, aşa cum era normal conform legislaţiei în vigoare. Cu acel prilej, Augustin Hagiu, liderul FORT, susţinea că la dezbaterea privind proiectul de lege privind taxele de examinare participă cinci persoane din cadrul Ministerului care fac parte din comisiile de examinare.

„Este nefiresc, în contextul în care ne aflăm noi astăzi, să discutăm pe normele privind autorizarea, examinarea şi aşa mai departe, cu cinci persoane care participă la examinări. Inclusiv dumneavoastră, domnule secretar de stat, aţi participat la examinări până să veniţi pe această funcţie”, a afirmat Augustin Hagiu, la dezbaterea publică din toamna anului 2015.

La rândul său, Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR, observa că la masă „sunt persoane care au interes în această examinare şi în elaborarea acestor norme pentru venituri ulterioare care se vor face din această examinare”.

„Am cerut ca examinarea să constituie sarcină de serviciu pentru examinatori. (…) Vreau să vă spun că cei de la direcţia rutieră au în fişa postului că participă la examinări. Ori dacă dânşii au în fişa postului că participă la examinări şi scrie şi în ROF (n.r.- regulamentul de organizare şi funcţionare) la articolul 13, punctul 9, că se asigură prin personalul direcţiei participarea la examen, este normal să fie trecută ca sarcină de serviciu. Trebuie să fie sarcină de serviciu, normal şi legal. Iar dacă dumneavoastră vreţi să îi retribuiţi suplimentar este altă problemă. (…) Pe parcursul ultimilor 10 ani, nu s-a putut face acest lucru şi nu ştim – poate ne explicaţi dumneavoastră acum şi o cer public – sub ce formă au fost angajaţii Ministerului trimişi la examinări? Sub ce formă au putut încheia contracte de prestări servicii angajaţii Ministerului cu centrele de formare profesională pentru a fi plătiţi? Care este actul normativ prin care s-a hotărât ce taxă să plătească centrele de formare de formare profesională până în 2014? Ca să nu mai fie niciun dubiu, pentru că cereţi 70 lei pentru fiecare probă de examen”, afirma Vasile Ştefănescu la dezbaterea publică din octombrie 2015.

Eugen Costan de la COTAR mai preciza că, deşi trecuse mai bine de un an de la adoptarea legii 109/2014, Ministerul Transporturilor, în octombrie 2015, „refuză să dea definiţia specialistului în domeniul transporturilor rutiere, să stabilească în mod fundamentat tariful achitat de candidaţi şi suma de bani pe care să o primească examinatorul ca remuneraţie”.

• Lucian Şova, fost ministru al Transporturilor: „Contravaloarea prestaţiei de examinare trebuie plătită direct către autoritate şi nu către examinatori”

Arătăm că faţă de toate aceste aspecte, reprezentanţii Corpului de Control au solicitat lămuriri, numai că, de exemplu, de la ARR li s-a răspuns că tariful de examinare nu reprezintă un tarif pentru prestaţii specifice, ci este un tarif special conform OG 27/2011 aprobată prin Legea 109/2014.

Din analiza textelor de lege efectuată de inspectorii anticorupţie, reiese că examinarea în vederea atestării profesionale se realizează de către autoritatea competentă, în condiţiile stabilite de aceasta, prin norme, conform art.67 alin.1 şi 2 din OG 27/2011, iar conform art.81 din acelaşi act normativ tarifele sunt stabilite prin ordin al autorităţii competente. Inspectorii mai arată că la art.11 alin. 1 din Normele aprobate prin OMT 1214/2015 se stipulează că examinarea pentru proba practică se organizează de către Autoritatea Rutieră Română – ARR, care în consecinţă ar trebui să stabilească şi tariful de examinare.

De aceea, în raportul Direcţiei Corp Control şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Transportului din 8 septembrie 2020 se arată: „Considerăm că este neîntemeiată afirmaţia reprezentanţilor ARR potrivit căreia «veniturile încasate din tariful de examinare teoretică nu reprezintă venituri pentru activitatea specifică a ARR»”, în condiţiile în care reglementările în vigoare prevăd contrariul acestei afirmaţii.

Referitor la acest lucru s-a exprimat într-un interviu acordat presei, în 15 octombrie 2014, şi fostul ministru al Transporturilor, Lucian Şova care a spus că respectivul corp de examinatori „care reprezintă statul, Autoritatea Rutieră Română şi nu pe ei înşişi, să fie salarizaţi de către ARR conform Codului Muncii, iar contravaloarea prestaţiei de examinare să fie plătită de către institutul de formare către ARR şi nu în mod direct către examinatori”.

Din păcate, practicile ilegale – conform afirmaţiilor inspectorilor anticorupţie – ale angajaţilor din cele trei instituţii subordonate Direcţiei Generale de Transport Terestru au continuat, fiind semnalate şi aspecte de fraudare a examinării, aşa cum a fost anul trecut, în luna august la Timişoara, când au finalizat examenul teoretic mai mulţi participanţi decât au fost prezenţi în sala de examinare.