Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Harghita: Ministrul Tánczos Barna, prezent la o acțiune în cadrul căreia a fost confiscat un vehicul care transporta ilegal deşeuri

Sajnos ennek a bejegyzésnek csak Román nyelvű változata van. A megtekintő kényelméért az alábbi tartalom alternatív nyelven jelenik meg. Rákattinthat a linkre az aktív nyelv módosításához.

Ministrul, Tánczos Barna, a participat, vineri, 26 martie,  în Harghita, la o acţiune de control, în cadrul căreia a fost confiscat un vehicul care încărca şi transporta ilegal deşeuri, informează Ministerul Mediului
Evenimentul s-a petrecut în apropiere de localitatea Mădăraș, care organiza, așa cum o fac anual toate localitățile din zona Ciuc, acțiunea „Marea Debarasare”, prin care se colectează zeci de tone de deşeuri abandonate sau deşeuri din gospodării care nu pot fi ridicate de firmele de salubrizare odată cu deşeurile menajere (deșeuri vegetale, voluminoase, echipamente electrice și electronice etc.).
Prezent la acțiune, ministrul Tánczos a fost informat că, pe raza localității vecine, Sândominic, au fost identificate persoane care încărcau în mod ilegal deșeurile scoase în fața casei de cetățeni, înainte ca vehiculele salubrității să apuce să le colecteze. Astfel, în loc să ajungă la reciclare, deșeurile ar fi ajuns să fie valorificate ilegal, iar resturile acestora, cel mai probabil, ar fi fost arse pe câmpuri sau în instalații ilegale.
Ministrul a informat imediat Poliția și Garda de Mediu, după care  s-a deplasat la fața locului.
Zilele acestea, de mai multe ori s-a constatat această organizare de acţiuni ilicite, o reţea organizată de colectori de deşeuri valorificabile vine de fiecare dată când primăria organizează „Marea Debarasare’. Sunt deja trei maşini din judeţul Vrancea confiscate, iar astăzi a fost prinsă a patra maşină. Garda de Mediu este la faţa locului, Poliţia a oprit maşina, se verifică documentele. Din primele informaţii, nu există niciun document legal pentru colectare şi transport de deşeuri. Garda de Mediu va aplica sancţiunile prevăzute de lege, sancţiunea contravenţională şi probabil şi sancţiunea care s-a aplicat în cazurile precedente, de confiscare a maşinii.
Nu vom lăsa ca aceste reţele să polueze toate regiunile ţării, nu vom lăsa ca aceste reţele să transforme activitatea corectă, legală de colectare a deşeurilor, în afaceri ilegale(…)Distrugem aceste reţele organizate şi încurajăm autorităţile publice locale să organizeze în mod legal aceste acţiuni de curăţare, aceste acţiuni de debarasare, pentru că mediul înconjurător are nevoie de măsuri ferme, măsuri prin care reţele ilegale sunt distruse şi acţiuni prin care se curăţă practic mediul nostru înconjurător.
Garda de Mediu va face verificări complexe, încrucişate şi în judeţele unde se duceau aceste cantităţi. Am dispus comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu să facă în judeţele învecinate aceste controale, iar în cursul zilei de astăzi mă voi întâlni cu conducerea Poliţiei Judeţene Harghita, astfel încât acolo unde primăriile depun eforturi pentru colectarea deşeurilor, acolo unde comunitatea depune eforturi pentru colectare legală, aceste reţele ilegale să nu transforme activitatea legală şi civică a cetăţenilor şi a primăriei în nişte surse de venituri nelegale“, a transmis Barna Tánczos.



Vélemény, hozzászólás?

Az e-mail-címet nem tesszük közzé. A kötelező mezőket * karakterrel jelöltük