Harghita: Opt apeluri pentru alungarea urșilor, înregistrate în ultimele patru zile

0

Articol disponibil în: Română

IJJ Harghita informează că de vineri și până luni au fost primite opt apeluri prin intermediul SNUAU 112, prin care era semnalată prezența unor urși în localitățile Băile Tușnad, Bălan, Toplița, Gheorgheni, Oțeni și Lacu Zetea.

„Două apeluri au fost înregistrate vineri, 30 iulie, primul la ora 08:41, prin care ne era semnalată prezența unui urs pe străzile satului Oțeni, comuna Feliceni. Patrula de jandarmerie trimisă la fața locului nu a mai găsit animalul sălbatic în zona unde fusese semnalat. Tot vineri, la ora 21:49 a fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru alungarea unui urs ce era prezent pe str. Gării din orașul Băile Tușnad.
Și sâmbătă, 31 iulie, au fost înregistrate tot un număr de două apeluri, unul din campingul situat lângă Lacul Zetea și unul din municipiul Toplița. Dacă în primul caz a fost nevoie de intervenția efectivă a jandarmilor din Odorheiu Secuiesc, aceștia alungând ursul din apropierea campingului, în al doilea caz ursul nu a mai fost găsit unde fusese semnalat.
Duminică, prima zi din luna august, au fost înregistrate două apeluri, unul din municipiul Gheorgheni și unul din orașul Bălan. Pentru soluționarea cazurilor au fost trimise la Gheorgheni echipaje de jandarmerie, iar la Bălan un echipaj de poliție, dar în ambele cazuri nu s-a putut confirma prezența urșilor.
În noaptea ce tocmai a trecut au mai fost contabilizate încă două apeluri, prin care era semnalată prezența urșilor în Băile Tușnad, primul la 01:31, iar al doilea la 02:03. În primul caz nu a fost confirmată prezența ursului, dar în al doilea caz a fost necesară alungarea ursului ce se afla în curtea unei case din stațiune.”, a precizat IJJ Harghita.

În toate cazurile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent și au fost anunțate autoritățile cu atribuții în acest domeniu, alături de care IJJ Harghita colaborează, nefiind înregistrate alte evenimente.

În primele șapte luni ale anului 2021 au fost înregistrate la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita 281 de apeluri făcute prin intermediul SNUAU 112, prin care ne era semnalată prezența ursului în apropierea zonelor locuite. În toate situațiile a fost trimis la fața locului un echipaj de intervenție.

IJJ Harghita reamintește oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situații, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere și să nu se apropie de urși pentru a-i filma sau fotografia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy