Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Ianuarie, luna de conștientizare a cancerului de col uterin. Cancerul de col uterin, un dușman ce poate fi învins

Sajnos ennek a bejegyzésnek csak Román nyelvű változata van. A megtekintő kényelméért az alábbi tartalom alternatív nyelven jelenik meg. Rákattinthat a linkre az aktív nyelv módosításához.

Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) marchează Ianuarie – Luna de conștientizare a cancerului de col uterin, în care se doreşte creşterea gradului de informare, educare, conştientizare asupra cancerului cervical, precum şi de a atrage atenţia asupra incidenței foarte mari a bolii și a ratei mortalității extrem de ridicată, deşi, diagnosticat într-un stadiu incipient, cancerul de col uterin poate fi tratat.

Ce este cancerul de col uterin?

Cancerul de col uterin se dezvoltă în colul uterin al femeii. Spre deosebire de multe alte tipuri de cancer, care afectează în primul rând persoanele în vârstă, aproape jumătate din cazurile de cancer de col uterin apar între 35 și 55 de ani, când multe femei sunt implicate activ în cariera lor și în îngrijirea familiilor lor.

Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au elaborate Codul European Împotriva Cancerului, care cuprinde 12 moduri de a reduce riscul de cancer:

  1. Nu fumaţi. Nu utilizați nicio formă de tutun;
  2. Nu fumaţi pasiv;
  3. Menţineţi o greutate corporală optimă;
  4. Fiţi activi fizic în viaţa de zi cu zi;
  5. Dietă;
  6. Limitaţi consumul de alcool;
  7. Evitaţia expunerea la soare/UV;
  8. Evitaţia expunerea la poluanți;
  9. Evitaţia expunerea la radiații;
  10. Dacă puteţi – alăptaţi-vă copilul! – Alăptarea reduce riscul de cancer al mamei;
  11. Vaccinarea;
  12. Screeningul!!!!

Este cancerul evitabil?

Oricine poate dezvolta cancer, dar unele persoane prezintă un risc mai mare din cauza factorilor comportamentali sau de mediu (cei care fumează tutun, beau alcool, sunt supraponderali sau obezi, au o dietă nesănătoasă, au un stil de viață sedentar sau sunt expuși la anumite infecții, radiații sau substanțe chimice care provoacă cancer). Alţi oameni se nasc cu un risc moștenit ridicat de cancer.

Codul european împotriva cancerului explică ce pot face oamenii pentru ei înșiși și pentru familiile lor pentru a-și reduce riscul de a dezvolta sau de a suferi de cancer. Aceste recomandări se bazează pe cele mai bune dovezi științifice disponibile, iar screeningul este una dintre cele mai importante metode de depistare.

Screening-ul poate detecta anumite tipuri de cancer într-un stadiu incipient, când tratamentul este mai eficient. Pentru unele tipuri de cancer, există și stadii precanceroase care pot fi detectate prin screening și tratate pentru a preveni dezvoltarea cancerului.

Ce este screening-ul cancerului de col uterin?

Screeningul cancerului de col uterin nu este de fapt un test pentru cancer. Este o metodă de prevenire a cancerului prin detectarea și tratarea anomaliilor precoce care, dacă nu sunt tratate, ar putea duce la cancer la colul uterin al unei femei. Riscul de cancer de col uterin invaziv este redus cu până la 90% pentru femeile care participă în mod regulat la programe organizate folosind oricare dintre cele două teste de screening recomandate. Cu alte cuvinte, 9 din 10 cancere invazive pot fi prevenite prin screening.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș derulează ProiectuluiProgram de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin regiunea Centru”.

Într-o societate, împreună, indivizii, decidenţii din sănătate, societățile și comunitățile de cancer ar trebui să încurajeze și să susțină politici și acțiuni care facilitează alegerile sănătoase și creează medii care îi ajută pe oameni să evite cancerul și să trăiască sănătoşi până la bătrânețe, iar una dintre modalităţile de a reduce riscul de cancer este screeningul.

Programele de screening pot detecta semnele bolii într-un stadiu incipient, permițând inițierea tratamentului eficient și managementului bolii. Acest lucru înseamnă că un cancer de col uterin ar trebui să fie una dintre cele mai prevenibile și tratabile forme de cancer.

Invit toate femeile cu vârsta între 24-64 de ani să beneficieze de oportunitate oferită în cadrul acestui proiect şi să acceseze numărul de telefon de la Call-Center 0739.727.187 pentru a se programa la testare gratuită în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş sau numerele de telefon puse la dispoziţie de celelalte reţele de screening din regiunea Centru, pornind de la principiul că este mult mai uşor să prevenim o problemă de sănătate decât s-o tratăm. Acordaţi-vă 5 minute pentru sănătate! Testarea vă poate salva viaţa!”, a declarat Şef lucrări Dr. Cosmina UZUN, managerului proiectului.

Obiectivul proiectului este creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament pentru principalele patologii, în contextual extrem de îngrijorător al incidenței crescute a cancerului de col uterin din România.

În cadrul programului de screening, femeile beneficiază de consult de specialitate şi le sunt recoltate probe pentru testare Babeş Papanicolau la grupa de vârstă 24-29 de ani, şi testarea HPV la grupa de vârstă 30-64 de ani, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin.

Toate serviciile medicale oferite, respectiv consult de specialitate, testare Babeş Papanicolaou, testare HPV, diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin, suport social şi psihologic, sunt GRATUITE, fiind finanţate în cadrul proiectului.

Manager Proiect
Şef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN

Mariana MOLDOVAN-NEGOIŢĂ
Expert IEC




Vélemény, hozzászólás?

Az e-mail-címet nem tesszük közzé.