Informații utile referitoare activitatea Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Harghita

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ

În această perioadă în care este instituită starea de urgentă pe întreg teritoriul României, Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor vor procesa toate cererile urgente. Astfel, procedura se va derula cu programarea prealabilă prin telefon, în următoarele cazuri:

–          Pierderea, furtul sau deteriorarea actului de identitate – vor fi procesate cu prioritate de Serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor din zona de reședință a solicitantului.

–          Schimbarea actelor de identitate se vor procesa doar în cazurile urgente.

–          În cazul expirării actelor de identitate, acestea rămân valabile pe perioada stării de urgentă și 90 de zile după aceasta pentru a putea fi preschimbate.

–          Persoanele aflate în străinătate ce au nevoie de asistentă trebuie să se adreseze ambasadelor și consulatelor României din tara în care se află pentru obținerea actelor de identitate necesare.

La nivelul județului Harghita sunt organizate opt Servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor în Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Toplița, Bălan, Cristuru Secuiesc, Vlăhița și Zetea.

Pentru declararea și înregistrarea nașterilor și a deceselor se vor contacta serviciile de stare civilă din cadrul fiecărei autorități locale – primărie unde domiciliază solicitantul.

Serviciile teritoriale de Servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor pot fi contactate  folosind adresa https://www.djephr.ro/ro/servicii-locale  sau folosind datele de mai jos:

SPCLEP Adresa Nr. Telefon
Evidenta persoanelor Starea civila
Miercurea Ciuc P-ta Cetatii nr.1 0266-317356 0266-315120 int. 107
Odorheiu Secuiesc Kossuth Lajos nr.29 0266-218401  
P-ta Primăriei nr.5   0266-218145
Gheorgheni Carpati nr. 8 0266-364817 0266-364650
Toplita Nicolae Balcescu nr.14 0266-343311 0266-341772
Balan 1 Decembrie nr.5 0266-333507 0266-330335
Cristuru Secuiesc Secuiesc Secuiesc P-ta Libertăţii nr.27 0266-243133 0266-242190
Vlahița Turnătorilor nr.20 0266-246600 0266-246635
Zetea Nr.472 0266-241444 0266-241444
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy