Inspectoratele școlare sunt niște instituții „toxice, comuniste și corupte”

0

Articol disponibil în: Română

Reprezentanții sistemului de învățământ consideră că inspectoratele școlare sunt niște instituții „toxice, comuniste și corupte” drept pentru care acum se lucrează la o lege care propune desființarea inspectoratelor școlare.
„Descentralizarea în domeniul educaţiei este absolut necesară pentru a da putere şcolilor să ia decizii şi comunităţii locale să se implice cu adevărat şi a fost cuprinsă în strategia de descentralizare, realizată de Guvern, în 2006. Vreau să pornesc o dezbatere reală pe acest subiect, iar primul pas este să oferim o formă şi un cadru instituţional, iar Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor va trebui să-şi asume acest rol”, a spus Cornel Comşa, iniţiatorul acestei legi.
Prin această lege se vrea ca primăriile să preia şi atribuţiile de administrare a școlilor, în baza resurselor proprii şi a finanţărilor de la minister, iar directorii să fie numiţi direct de către consiliul de conducere al şcolii.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu nu este de acord cu această idee, dar, din păcate pentru el și pentru guvernul din care face parte deja, o parte dintre reprezentanţii sistemului de învăţământ au declarat că salută noua lege și o consideră una de natură să ajute sistemul de învățământ din România.
Dacă noua lege va fi adoptată de parlament, examenele naţionale ar putea fi organizate de comisii de examen subordonate direct Ministerului Educaţiei
Expertul Marian Staş susţine în totalitate descentralizarea sistemului de învăţământ şi consideră că principala piedică este reprezentată chiar de aceste inspectorate şcolare, care sunt nişte „instituţii toxice, comuniste şi corupte”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy