Intervenţiile din minivacanţa prilejuită de sărbătorirea zilei de 24 ianuarie

0

Articol disponibil în: Română

Foto: ISU Harghita

În plan operaţional, în acest week-end prelungit, au fost derulate 33 de intervenţii la nivel judeţean, salvatorii harghiteni fiind solicitaţi la 6 misiuni de stingere a incendiilor, 24 acțiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, precum și 3 misiuni pentru deblocare-salvare și protecție a comunităților. De asemenea, trei copii şi 21 de adulţi au fost asistaţi medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim ajutor calificat.

Astfel, joi, 23 ianuarie a.c., echipajele de pompieri au fost solicitate să intervină pentru stingerea a două incendii izbucnite în Topliţa şi Odorheiu Secuiesc, precum şi la un caz de asistenţă persoană rămasă blocată într-un apartament din Siculeni.
În jurul orei 18:00, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie nr. 2 Topliţa au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unui bloc de locuinţe din municipiul Topliţa, strada Eroilor. Ajuns la locul evenimentului, echipajul de stingere a constatat faptul că ardea doar funinginea din coşul de fum, existând însă pericol de propagare la acoperişul blocului, cu o suprafaţă de circa 500 mp. Incendiul a fost localizat în scurt timp, fiind astfel limitat pericolul extinderii acestuia. Din fericire, nu s-au înregistrat victime în rândul locatarilor sau pagube materiale. Cauza probabilă a fost jarul/scânteile de la coşul de fum necurăţat de funingine.
Joi seara, la ora 1950, prin dispeceratul integrat ISU-SAJ Harghita, a fost solicitată intervenţia în cazul unei persoane blocate într-un apartament, din localitatea Siculeni.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD. După deblocarea uşii de intrare în apartament, cu ajutorul accesoriilor din dotare, echipajele de intervenţie au găsit o persoană de sex feminin, în vârstă de 80 de ani, cu suspiciune de AVC (accident vascular cerebral), aceasta fiind preluată şi transportată de echipajul SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La ora 2238, a fost solicitată intervenţia în cazul unui incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament dintr-un bloc de locuinţe situat pe strada Bethlen Gabor, din municipiul Odorheiu Secuiesc. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. Ajunse la locul solicitării, echipajele de intervenție au constatat că apartamentul şi casa scării erau inundate cu fum, care provenea de la cuptorul unui aragaz. Salvatorii au intervenit prompt, au întrerupt alimentarea cu gaz a aparatului de gătit şi au îndepărtat tava metalică, cu produse de panificaţie, din cuptor. Din fericire, nu au fost înregistrate victime şi nu a fost nevoie să fie evacuaţi locatarii blocului. În urma incendiului au ars doar produsele din cuptor. Cauza probabilă a incendiului a fost aparatul de gătit lăsat nesupravegheat.

În dimineaţa zilei de 25 ianuarie a.c., la ora 0513, a fost solicitată intervenţia unui echipaj de pompieri militari pentru asigurarea zonei de producerea probabilă a unei situaţii de urgenţă, existând scăpări de gaze, pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Odorheiu Secuiesc, din cauza unui branşament rupt, ca urmare a acroşării conductei de gaz de un autoturism. S-a asigurat perimetrul zonei până la sosirea echipajului furnizorului de gaz.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie nr. 3 Corbu au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o căpiţă de fân, în localitatea Corbu și limitarea propagării incendiului la un depozit de fân învecinat. Din fericire, în urma acestui incident, nu s-au semnalat victime; au ars doar cele aprox. 400 kg de fân din căpiţă, incendiul fiind, cel mai probabil, provocat de jocul copiilor, mai mari de 6 ani, cu focul.

În acest sens, reamintim că jocul copiilor cu focul este o cauză specifică de incendiu, cele mai frecvente incendii generate de copii, în mediul rural, fiind în urma jocului cu chibriturile în apropierea furajelor.

Împrejurările favorizante ale incendiilor sunt, de regulă: nesupravegherea copiilor; lăsarea chibriturilor la îndemâna copiilor; lipsa de preocupare, din partea părinților, pentru educarea copiilor în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor.

Pentru a preveni izbucnirea unor astfel de incendii, precum și evitarea unor adevărate tragedii, vă recomandăm următoarele reguli și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor:
supravegheați în permanență copiii și interziceți jocul acestora cu mijloace care ar putea produce incendii (chibrituri, brichete, lumânări, etc.);
– nu lăsați la îndemâna copiilor mijloace care pot produce aprinderea;
– interziceți accesul și jocul copiilor în depozite de furaje, poduri, magazii, etc.
– interziceți folosirea de către copii a aparatelor electrice și electrocasnice;
– nu lăsați singuri copiii în locuințe în care funcționează mijloace de gătit (sobe, aragazuri, reșouri, etc.);
– nu încuiați copiii singuri în casă!

La ora 1423, prin dispeceratul integrat ISU-SAJ Harghita, a fost solicitată intervenţia în cazul unei persoane blocate într-un apartament, situat în cartierul Florilor, din municipiul Gheorgheni. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD, precum şi un echipaj SAJ. După deblocarea uşii metalice de acces în apartament, echipajele de intervenţie au găsit, pe patul din dormitor, o fată în vârstă de 13 ani, sub influenţa băuturilor alcoolice, aceasta fiind preluată şi transportată de echipajul SAJ la Spitalul Municipal Gheorgheni.

În jurul orei 17:00, echipaje de pompieri militari şi civili din cadrul Gărzii de Intervenţie nr. 3 Corbu şi SVSU Tulgheş au intervenit, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din comuna Tulgheş, sat Pintic. În momentul sosirii echipajelor de stingere, ardea casa de locuit, în totalitate, pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp, cu pericol de propagare şi la anexele gospodăreşti din imediata apropiere. Pompierii au localizat și lichidat incendiul, în limitele găsite, în aproximativ o oră; în urma producerii evenimentului au ars casa de locuit şi bunurile din interior, pierderile materiale fiind evaluate la circa 30.000 lei. Cauza probabilă a incendiului a fost jarul/scânteile din coşul de fum necurăţat de funingine.

Neglijența sau ignorarea regulilor de siguranță și a măsurilor de prevenire se manifestă în rândul unora dintre semeni, iar efectele în urma acestor manifestări sunt evidente, generatoare de adevărate tragedii. Incendiile produse la locuințe pot fi prevenite, una dintre regulile care trebuie respectate obligatoriu fiind utilizarea corectă a instalațiilor și a echipamentelor electrice, a sobelor de încălzit sau a coșurilor de fum. Apelarea la specialişti, atunci când sesizăm probleme la instalaţiile electrice sau la mijloacele de încălzire, este, de asemenea, o măsură de prevenţie foarte importantă. Orice improvizaţie minoră poate conduce la incidente cu repercusiuni. De asemenea, pentru evitarea oricăror potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz în locuinţe, precum şi a detectoarelor de incendiu. Respectarea acestor norme de prevenire şi stingere a incendiilor pe perioada sezonului rece şi adoptarea unei atitudini preventive de către populaţie pot să asigure evitarea unor evenimente negative în urma cărora pot apărea victime omeneşti şi pagube materiale însemnate.

Deşi, calendaristic, suntem în plin sezon de iarnă, totuşi zăpada lipseşte, iar acest lucru favorizează izbucnirea incendiilor de vegetaţie uscată. În ultimele două zile, pompierii militari au intervenit şi pentru stingerea a două astfel de incendii, izbucnite în satul Recea, comuna Tulgheş, unde au ars circa 1,5 ha vegetaţie uscată şi resturi de material lemnos provenit din exploatare forestieră, dar şi în zona Jigodin, municipiul Miercurea Ciuc, suprafaţa afectată aici fiind de aproximativ 15 ari.

În perioada 23-26.01.2020, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita au avut 24 intervenţii de acordare a asistenţei medicale de urgenţă, prim ajutor calificat şi de transport a pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: S.M.U.R.D. Topliţa şi Odorheiu Secuiesc – câte şapte intervenţii; S.M.U.R.D. Gheorgheni – şase intervenţii; S.M.U.R.D. Miercurea-Ciuc – trei intervenţii; iar S.M.U.R.D. Corbu – o intervenţie. Pe timpul acestora, paramedicii au asistat 21 de adulţi şi trei copii.

S-a acordat primul ajutor calificat în cazul unui accident rutier, trei intervenţii au fost în cazul unor afecțiuni medicale asistate de echipajele SMURD, iar 20 de intervenţii au fost pentru acordarea primului ajutor în cazul unor traumatisme, dintre care şase pe pârtiile de schi din Ciumani, Topliţa şi Harghita-Băi.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy