„Istorie pentru Tine” -17 tineri au descoperit istoria lumii antice și medievale

0

Articol disponibil în: Română

Desfășurat de Asociația Social-Educativă „Andrei Șaguna”, în parteneriat și cofinanțare de la Consiliul Județean Harghita, sub binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, cu suportul Departamentului pentru Tineret și Cateheză, Proiectul „Istorie pentru Tine” a adus la un loc 17 tineri dornici de a afla mai multe informații despre istoria lumii, transmite Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei și Harghitei.

Aceștia au participat săptămânal la cursuri de istorie antică și medievală a diferitor imperii și așezări, întâlnindu-se la sediul Centrului Cultural „Miron Cristea” din municipiul Miercurea Ciuc.

Pentru a-i ajuta pe aceștia să înțeleagă și la modul practic forma în care istoria rămâne scrisă în cursul timpului prin oameni și fapte, evenimentul central al proiectului s-a concentrat pe vizitarea unor Muzee reprezentative pentru conținutul cursurilor, dar care să-i și introducă pe aceștia în noua eră care va fi constitui sustenabilitatea proiectului în viitor.

Astfel că în data de 4 iunie 2018, cei 17 elevi au vizitat Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, unde au putut vedea mobilier vechi, pictură și sculpură, precum și o colecție de o valoare inestimabilă a arhivei de peste 25.a000 de documente aparținătoare familiei Mureșenilor.

În drum s-a făcut un scurt popas și la Poarta Ecaterinei și la Poarta Șchei, două dintre fostele vame ale localității, din perioada în care întreaga Cetate a Brașovului era fortificată și înconjurată de ziduri de apărare.

S-a vizitat apoi și Casa Memorială „Ștefan Baciu”, unde ghidul a oferit informații inedite despre acest mare om de cultură al poporului roman, originar din Brașov.

Turul muzeal s-a oprit apoi la Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului, unde au fost vizitate Sala de clasă închinată lui Anton Pann, Sala tiparniței Diaconului Coresi, precum și muzeul de carte veche, icoane pe sticlă, pictură, papirusuri ale unor texte biblice, precum și o vastă arhivă documentară cu caracter inedit, toate regăsite-n muzeul aflat sub purtarea de grijă a Bisericii „Sf.Nicolae” din Șcheii Brașovului și ocrotite cu multă atenție de Pr. Oltean Vasile.

Întrebați despre desfășurarea evenimentelor și modul derulării Proiectului „Istorie pentru tine” – Ediția 2018, câțiva dintre tinerii participanți la cursurile de educație muzeală, îmbinate cu tehnica powert-point și prezentarea modul în care lucrează tiparul originar, ne-au răspuns:

„Un proiect deosebit…Această excursie cu scop cultural-educativ, organizată de Asociația Social –Educativă „Andrei Șaguna”, mi-a oferit oportunitatea de a cunoaște persoane deosebite, care mi-au deschis ochii asupra istoriei neamului nostru, dar și asupra tezaurului nostru cultural; de a vedea, cu proprii mei ochi, locuințele mai multor personalități ale erei precedente, de a simți parfumul vag al trecutului. Au existat câteva lucruri pe care nu le-am putut ignora. Faptul că, ghidul de la Casa Mureșenilor a îmbinat tehnologia modernă cu aspectul ,,retro” al clădirii, pentru a comunica mai ușor cu noi. Faptul că, ghidul de la Muzeul ,,Prima Școală Românească” punea atât de mult suflet în ceea ce ne prezenta; dorea să ne facă să realizăm cât de importantă este istoria noastră, scriitorii noștri, operele noastre literare și, nu în ultimul rând, realizările poporului român! Și faptul că, însoțitorii noștri au avut grijă de noi, astfel încât să ne bucurăm cu toții de o asemenea activitate!

Le mulțumesc tuturor celor care au luat parte la organizarea unui eveniment ca acesta! Sper să se mai desfășoare și altele în viitor!”
A.G., cls. a VII-a A

Și C.B. ne-a relatat: „Prin intermediul excursiei la Braşov, am vizitat câteva obiective înzestrate cu un patriotism unic şi spectaculos. Pe lângă uimitoarea combinație a istoriei de sute de ani şi a tehnologiei de astăzi prezentată la Muzeul Mureşului, cât şi informațiile captivante aflate la Casa memorială Ştefan Baciu, am fost şi la Prima şcoală românească. Ghidul sclipea de pasiune, iar munca sa era observabilă în fiecare colț al încăperilor. Sunt onorată că am putut întâlni asemenea oameni exemplari.”

C.M.: „Aceasta excursie mi-a placut deoarece am vizitat locuri importante in istoria țării noastre, Am cunoscut oameni cu adevărat patrioți și am putut înțelege ceea ce este cu adevărat important in cultura noastra. Expozițiile au fost foarte bine organizate cu exponate care ne-au stârnit curiozitatea. Cu siguranța voi mai participa pe mai departe în cadrul Proiectului și la alte excursii.”

B.T.: „Aceasta excursie ramane întiparită în sufletul meu, deoarece mi-am îmbogatit cunostințele cu multe informatii folositiare. La Muzeul Muresenilor m-a impresionat caldura și dragostea cu care ne-a primit ghidul. M-a marcat faptul că membrii familiei Muresenilor erau uniti și pasionati de cultura. La Prima Școala Românească din Brasov mi-a plăcut că am aflat multe amănunte istorice despre primele carti scrise in limba noastra. Mi-ar placea sa mai revin in aceste locuri minunate.”

Ț.C.G., din clasa a VII-a: „Excuria la Braşov a fost o excursie ce ne-a adus aminte de mari oameni ai poporului nostru şi de iubirea de patrie care trebuie să ardă în noi. Am vizitat trei obiective esențiale unui adevarat patriot, Muzeul Mureşenilor, Casa Memorială Ștefan Baciu și Prima școală românească.
În aceste locuri ghizii ne-au spus ce pasiune mare, de a scrie și a se cultiva aveau românii. Ceea ce m-a surprins a fost dorința ghidului de la Prima școală românească să ne spună despre devotamentul de care trebuie să dai dovadă pentru a-ți dedica timpul scoaterii la iveala a adevărului despre cărțile consemnate cu mult timp în urmă.”

B.F.: „Excursia de la Brașov am pus-o în rândul celor mai frumoase excursii deoarece am vizitat Muzeul Mureșenilor unde am aflat informații despre toată familia Mureșenilor. Cel mai mult mi-a plăcut că acest muzeu avea şi ghid virtual! La Prima Şcoală Românească m-au impresionat informațiile despre istorie ce în ziua de azi nu le regăsești în manuale, astfel mi-am îmbogățit cunoștințele . Le mulțumesc organizatorilor că ne-au oferit o zi frumoasă în cadrul acestui Proiect! ”

V.A.: „În excursie mi-a plăcut cel mai mult la Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului. Am învățat multe lucruri folositoare și mi-a plăcut mult modul în care ne-a vorbit despre istoria și cultura neamului nostru Părintele-ghid.”

Datorită faptului că orice activitate care vizează generația tânără se desfășoară și în parteneriat cu Instituțiile de Învățământ din localitate, pe parcursul acestui Proiect a fost implicat voluntari și un cadru didactic, specializarea Religie Ortodoxă, Prof. Bijec Loredana, din Miercurea Ciuc.

Preasfințitul Părinte Andrei, a îndemnat pe toți cei implicați în cadrul Proiectului să rămână ascultători fii și fiice ai Bisericii, deplini cunoscători ai culturii, obiceiurilor și valorilor identitare ale omenității, transmițându-le părintești binecuvântări.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy