Județul Harghita se află încă sub o atenționare de COD GALBEN de fenomene hidrologice periculoase

0

Articol disponibil în: Română

Foto: ISU Harghita

În cursul ultimelor 24 de ore, pompierii militari harghiteni au gestionat 14 intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Paramedicii SMURD au acționat pentru acordarea primului ajutor unui număr de doi copii și 12 persoane adulte aflate în dificultate. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul a zece diverse afecţiuni medicale, iar patru intervenţii au fost în cazul unor traumatisme, asistate de echipajele SMURD.

Deși au fost emise de către Administrația Națională de Meteorologie și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în ultimele 24 de ore, 9 atenționări și avertizări hidrometeorologice imediate care au vizat intensificări puternice ale vântului, averse torențiale, grindină, frecvente descărcări electrice, vijelii, scurgeri importante pe versanți și viituri rapide pe râurile mici, subunitățile operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Oltul” al județului Harghita nu au fost solicitate să intervină pentru înlăturarea efectelor. Pompierii harghiteni au fost în permanență pregătiți pentru intervenție în cazul apariției unor situații de urgență determinate de vremea nefavorabilă. În cadrul Centrului Operațional Județean au fost monitorizate și analizate atenționările și avertizările emise pentru județul nostru, pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea eventualelor intervenții operative în cazul manifestării fenomenelor hidro-meteo prognozate. În continuare, evoluția situației este atent monitorizată și, în funcție de dinamică, vor fi dispuse măsurile imediate pentru înlăturarea și limitarea potențialelor efecte.

Având în vedere că, până astăzi la ora 14.00, se află în vigoare o atenționare COD GALBEN de fenomene hidrologice periculoase ce vizează creșteri de debite pe râurile Mureș, Târnava Mare, Târnava Mică, Olt, Bistrița și Trotuș, inspectoratul județean pentru situații de urgență rămâne mobilizat pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce evenimente deosebite.

Pentru prevenirea unor situații generate de vremea rea, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.

Pompierii militari harghiteni rămân la datorie pentru asigurarea optimă a misiunilor de răspuns la solicitările autorităților și cetățenilor, inclusiv a celor care presupun limitarea și înlăturarea efectelor vremii nefavorabile prognozată în această perioadă.

 

 

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy