Măsurile dispuse în urma focarului de gripă aviară apărut într-o gospodărie din Cristuru Secuiesc

0

Articol disponibil în: Română

Într-o gospodăria anexă din Cristuru Secuiesc în care erau deținute 21 capete păsări adulte, în data de 13.05.2021,după apariția pe baza semnelor clinice a suspiciunii de influență aviară, au fost recoltate probe de la găini moarte și trimise în 14.05.2021 la laboratorul ANSVSA.

Prin identificarea genomului virusului influenței aviare a ieșit un rezultat pozitiv la probele examinate, confirmat prin  B.A.  12606/ 14.05.2021 , emis de I.D.S.A. București.

În cadrul Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Harghita din 15 mai 2021 au fost dispuse următoarele:

  1. În cadrul exploatației contaminate:

– Toate păsările din exploatația contaminată sunt ucise și incinerate în cel mai scurt timp. Uciderea se efectuează astfel încât să se evite orice risc de răspândire a virusului influenței aviare, inclusiv în timpul transportului la incinerare.

Deșeurile, materialele susceptibile a fi contaminate din gospodărie, furajele se neutralizează prin incinerare sub supraveghere sanitară veterinară.

– Gunoiul de grajd și așternutul provenit de la păsările susceptibile de a fi contaminate sunt eliminate prin îngropare suficient de adânc pentru a preveni accesul păsărilor sălbatice și a altor animale.

 

  1. Măsuri care se aplică în zona de protecție, pe o rază de 3 km în jurul exploatației contaminate, care cuprinde localitățile: Cristuru-Secuiesc  (cu sat Beteşti); Şimoneşti (cu sat Rugăneşti), Secuieni (cu sat Bodogaia), Avrămeşti (cu sat  Cechești) și în zona de supraveghere cu o rază de 10 km în jurul exploataţiei, incluzând zona de protecţie, care cuprinde localitățile:  Porumbenii-Mari (cu satele Porumbenii Mari şi Porumbenii Mici),  Șimonești (cu satele Medișoru-Mare, Nicoleni, Chedia-Mare, Chedia-Mică, Cădaciu-Mic), Săcel  (cu satul Șoimoșu-Mic), Secuieni (cu satele Secuieni şi Eliseni), Avrămeşti (cu satele  Laz-Șoimuș,  Andreeni şi Goagiu) – jud. Harghita, respectiv Vânători, Mureni, Feleag, Șoard – jud. Mureș.

– se face catagrafia exploatațiilor deținătoare de păsări, se pune accent pe depistarea exploatațiilor deținătoare de pui cumpărați recent.

– se iau toate măsurile rezonabile ca toate persoanele din zonele de protecţie să fie informate despre restricțiile care se impun. Informarea se poate face sub formă de afişe, prin surse media, cum ar fi presa şi televiziunea, sau prin orice alte mijloace corespunzătoare.

– se înăsprește respectarea condițiilor de biosecuritate în exploatațiile de păsări, se face informarea cetățenilor asupra obligativității ținerii păsărilor domestice și/sau captive în spații închise, interzicerea accesului la luciuri de apă, evitarea contactului cu păsările sălbatice.

– se anunță reprezentanții tuturor fermelor autorizate și înregistrate de păsări din județ, în vederea dispunerii în regim de urgență a respectării întocmai a măsurilor specifice de biosecuritate la nivelul exploatațiilor de păsări.

La nivelul județului se mai dispun următoarele măsuri:

– depistarea comercianților ilegali de păsări la nivelul județului – răspunde DSVSA Harghita, reprezentanții M.A.I.

– depistarea exploatațiilor în care au ajuns păsări de la ferma contaminată din județul Mureș, monitorizarea  statusului de sănătate a păsărilor din aceste exploatații – răspunde DSVSA Harghita, medicii de liberă practică, reprezentanții M.A.I.

 

Instituția Prefectului Județul Harghita

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy