Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov anunță că peste 200 de arbori, care riscau să cadă pe carosabil, au fost îndepărtați de pe marginea DN 13A, pe ruta Miercurea Ciuc – Odorheiu Secuiesc.
„Mulțumim ocoalelor silvice din zonă pentru colaborare, administratorii fondului forestier fiind singurii care pot face astfel de intervenții, chiar și în zona drumurilor publice. De asemenea, le mulțumim pentru răbdare și șoferilor care au circulat în zonă și au fost nevoiți să aștepte în coloană pe perioada lucrărilor.”, au transmis reprezentanții DRDP Brașov.
Traficul a fost restricționat pentru perioade scurte, fiind dirijat cu piloți de circulație. La această acțiune au participat și polițiștii rutieri.