Peste 500 de polițiști, jandarmi și pompieri au asigurat siguranța publică la referendumul din 6 și 7 octombrie

0

Articol disponibil în: Română

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. au fost angrenate în organizarea și desfășurarea Referendumului din 6 și 7 octombrie 2018 pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și alte structuri M.A.I.), s-au aflat în misiuni, pentru  asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

SONY DSC

În acest context, 242 de polițiști au asigurat paza și protecția la 138 de secții de votare, dintre cele 290 care s-au constituit pe raza județului Harghita, dispuse în 121 de locaţii, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul a fost asigurat de celelalte structuri ale M.A.I..

De asemenea, peste 70 de poliţişti, s-au aflat în stradă, în perioada 6-7 octombrie,  pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, aproximativ 100 de polițiști au fost pregătiți, zilnic, în rezerve (luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști).

Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 67 de polițiști au avut misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita a avut în responsabilitate 112 secții de votare, dispuse în 91 de locații, unde au fost prezenți peste 190 de jandarmi. Tot jandarmii au asigurat desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

Aproximativ 100 de pompieri au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor. De asemenea, specialiștii ISU au desfășurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy