Peste un milion de lei sancțiuni şi bunuri confiscate de aproximativ 85.000 de lei

0

Articol disponibil în: Română

Activitatea poliţienească – perpetuum mobile. Acţiuni continue de prevenire şi combatere a criminalităţii economice, desfăşurate de poliţiştii harghiteni.

Sancţiuni de peste 1.000.000 de lei aplicate şi bunuri de aproximativ 85.000 de lei confiscate, de la începutul acestui an, numai pe linie economică.

La data de 19.06.2019, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita a fost organizată o amplă acţiune pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii economice, în special a comerțului ilicit cu cereale și produse din cereale, în zona bazinului Miercurea Ciuc.

Astfel, numai în municipiul reşedinţă de judeţ, ca urmare a ilegalităţilor constatate, poliţiştii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, potrivit legislaţiei în domeniu, cuantumul total al amenzilor fiind de 31.500 de lei.

Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării aproximativ 3,5 tone de cereale şi produse din cereale, respectiv grâu, făină, orzoaică, secară, lucernă, șrot de soia şi calciu, în valoare totală de 5.017 lei, dar și 1.516 lei, bani nefiscalizaţi.

De la începutul acestui an şi până în prezent, exclusiv pe linie economică, poliţiştii harghiteni au mai organizat şi desfăşurat alte 22 de acţiuni similare, în cadrul cărora au fost verificate încă 366 de persoane fizice şi juridice.

Rezultatul profesionalismului acestor activităţi s-a materializat în constatarea a 13 infracţiuni de natură economică şi în aplicarea a 284 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în cuantum de 1.030.835 de lei, dar şi în confiscarea unor sume nejustificate, respectiv 11.1454 de lei.

De asemenea, numai în acest domeniu, au fost confiscate şi diferite bunuri (6.774 de kg cereale; 3.680 de țigarete; 123 de litri de băuturi spirtoase şi 1.266 de kg de produse alimentare), în valoare de 71.946 de lei.

Totodată, au fost organizate 5 acţiuni ce au vizat explicit descinderi şi percheziţii, în care au fost puse în executare 14 mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost constatate două noi infracțiuni și a fost reținută o persoană, faţă de care a fost luată măsura controlului judiciar.

Valoarea bunurilor indisponibilizate, numai în urma punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară, este de aproximativ 68.000 de lei, confiscările constând în ceasuri contrafăcute, 181 de litri de alcool şi băuturi spirtoase, 21.280 de țigarete de contrabandă, 214 articole contrafăcute, 103 petarde şi un autoturism.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita va organiza şi în continuare astfel de acţiuni, e raza întregului judeţ, în aşa fel încât siguranţa să constituie permanent o stare de fapt, pe toate palierele, în condiţii de moralitate, normalitate şi legalitate.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy