Poliţia de Frontieră Română sărbătoreşte 156 de ani de existenţă instituţională

0

Articol disponibil în: Română

Ziua Poliţiei de Frontieră Române (24 iulie) a fost sărbătorită în avans anul acesta. 

Ieri, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în prezenţa lui Ion Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a chestorului principal de poliţie  Liviu Bute, a conducerii Poliţiei de Frontieră Române, şefiilor de arme din Ministerul Afacerilor Interne, reprezentanţilor instituţiilor cu care Poliţia de Frontieră colaborează şi a personalului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, au avut loc festivităţi prilejuite de sărbătorirea a 156 ani de existenţă instituţională.

În acest an, evenimentul s-a derulat într-un context special, având în vedere măsurile dispuse la nivel instituţional pentru prevenirea răspândirii Covid-19, însă cu același sentiment de mândrie şi respect pentru profesia de poliţist de frontieră şi pentru efortul depus la modernizarea acestei instituţii de către înaintaşii noştri.

Cu această ocazie, chestorul principal de poliţie Liviu Bute a felicitat poliţiştii de frontieră pentru această zi deosebită, apreciind sprijinul acordat şi eforturile depuse de aceştia din punct de vedere profesional, astfel încât, prin rezultatele obţinute, Poliţia de Frontieră să poată fi definită ca o instituţie modernă, aliniată la standardele europene.

În cadrul întâlnirii, domnul chestor principal de poliţie Liviu Bute a declarat: “Fără nicio rezervă afirm că Poliția de Frontieră Română poate fi considerată un reper instituțional în arhitectura  organizațională a statului. A dovedit asta în repetate rânduri, în funcție de tipul provocărilor pe care le-a avut de gestionat. Și nu au fost puține!

Dar toate aceste rezultate pot fi atribuite instituției doar în mod indirect. Ele sunt, în realitate, meritul  oamenilor care au purtat uniforma Poliției de Frontieră în toți acești 156 de ani.”

Astfel, în acest an, un număr de 140 de poliţişti de frontieră,  ofiţeri şi agenţi care își desfășoară activitatea în structurile Poliției de Frontieră, specialiști în supravegherea frontierei terestre, maritime, aeroportuare, au fost evidențiați şi recompensaţi prin avansare în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite deosebite avute în misiunile operative desfășurate, atât pe teritoriul țării, cât şi în urma participării la operaţiunile comune organizate de Agenția Frontex.

Din cei 140 de poliţişti de frontieră promovaţi, peste 90% provin din cadrul structurilor teritoriale operative ale poliţiei de frontieră, aceştia remarcându-se în cadrul acțiunilor de supraveghere şi control desfășurate la frontiera de stat, dar în mod special în misiunile pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere și a migrației ilegale, având o contribuție importantă la rezultatele operative obţinute de structurile din care fac parte.

Totodată, a fost acordată distincţia „Poliţistul de frontieră al anului 2020” pentru  doi poliţişti de frontieră, după cum urmează:

  • comisar şef de poliţie Mihail-Cosmin Boldiş din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, pentru devotament şi merite deosebite în îndeplinirea misiunilor de serviciu. Ofițerul a coordonat exemplar activităţile desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului pe care îl conduce în timpul pandemiei de COVID-19 şi s-a implicat activ pentru fluidizarea traficului şi punerea în aplicare a măsurilor pe linie de sănătate publică în cele două puncte de frontieră care au înregistrat în această perioadă cel mai intens trafic – Nădlac I şi Nădlac II – Autostradă. Totodată, sub coordonarea ofiţerului, personalul sectorului pe care îl conduce a avut o serie de rezultate pe linie operativă, depistând numeroase grupuri de migranţi care au încercat să treacă ilegal frontiera, autovehicule furate, urmăriţi general şi internaţional.
  •  agent de poliţie Iulian-Eusebiu Macarie, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, Sectorul Poliţiei de Frontieră Calafat, pentru profesionalism şi merite deosebite în îndeplinirea misiunilor de serviciu. Proaspăt absolvent al Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu Oradea în anul 2018, agentul a acordat o importanţă şi o seriozitate deosebite activităţii profesionale, fapt demonstrat prin cazul înregistrat în luna mai a acestui an, atunci când a descoperit, ascunsă în cabina unui camion, cantitatea de 50 kg heroină, evaluată la aproximativ 1,5 milioane euro.

Informaţii de background

La 24 Iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti „de dincoace şi dincolo de Milcov”, moment ce a devenit reper istoric pentru instituţia noastră, însemnând recunoaşterea identităţii instituţionale şi, totodată, piatra de temelie a Poliţiei de Frontieră de astăzi.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, această dată istorică a fost desemnată sărbătoare oficială a Poliţiei de Frontieră Române, fiind momentul de recunoaştere a identităţii instituţionale şi, de asemenea, temelia organizaţiei moderne de astăzi, care funcţionează la standarde europene.

În cei 156 ani de existenţă – şi nu numai, deoarece apărarea hotarelor ţării a existat din cele mai vechi timpuri – Poliţia de Frontieră Română a parcurs mai multe etape de transformare şi perfecţionare, în funcţie de caracterul perioadei istorice trăite, însă indiferent de forma de organizare sau denumire, misiunea a rămas întotdeauna aceeaşi, cea de străjer al legalităţii, ordinii şi liniştii la frontieră.

În prezent, ca instituţie specializată a Ministerului Afacerilor Interne, Poliţia de Frontieră Română are obligaţia să prevină şi să combată stările de pericol la adresa României, determinate de migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră şi, de asemenea, să apere viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea publică şi privată, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi comunităţii, activitatea sa constituind serviciul public desfăşurat în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi prin aplicarea legii.

Prin rezultatele obţinute, instituţia Poliţiei de Frontieră Române continuă să se afirme ca partener de încredere al statelor europene în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere, bucurându-se de respectul şi aprecierea structurilor similare din alte ţări, iar profesionalismul poliţiştilor de frontieră şi deschiderea spre colaborare, manifestate permanent în raporturile cu celelalte structuri, au avut un aport esenţial la obţinerea acestor performanţe şi crearea unei imagini pozitive a instituţiei în exterior.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy