Pomi de Crăciun tăiaţi ilegal

0

Articol disponibil în: Română

brazi-taiati-ilegal-1ATENŢIE! Tăierea ilicită fie şi a unui singur brăduţ, în această perioadă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea!

La data de 03.12.2015, în urma exploatării cu operativitate şi profesionalism a unor date şi indicii obţinute anterior prin activităţile specifice de cercetare şi investigaţie, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita au organizat o acțiune de profil, în cooperare cu specialiști din cadrul Direcției Silvice Harghita.

Astfel, în jurul orei 13:45, în zona Răchitiș de pe raza administrativă a comunei Voșlăbeni, pe un fond forestier ce aparține unor persoane fizice, au fost identificaţi V.T. de 22 de ani, D.A. de 24 de ani și G.F. de 34 de ani, toți din localitate, în timp ce trăgeau la drum mai mulți pomi de Crăciun, specia brad, fără documente de proveniență și de punere în valoare.

În aceste condiţii specialiștii silvici au procedat la măsurarea diametrelor la colet ale celor 23 de pomi de crăciun, pe care poliţiştii i-au ridicat în vederea confiscării, aceştia fiind identificaţi ca tăiaţi fără drept.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, pentru care va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.

În acest context atragem atenţia cu privire la faptul că, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 85, din 8 noiembrie 2006, în perioada 1 noiembrie – 31 decembrie, tăierea ilicită chiar şi a unui singur pom de Crăciun (arbori din speciile brad, molid sau alte răşinoase cu diametrul la colet cuprins între 2,1 şi 12 cm), în arborete în compoziţia cărora se găsesc aceste specii, constituie infracţiune şi poate fi pedepsită cu privarea de libertate, respectiv pedeapsa închisorii.

Sursa: IPJ Harghita

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy